Ungurii, letonii şi britanicii, în fruntea euroscepticilor
Ungurii, letonii şi britanicii sunt cei mai eurosceptici dintre cetăţenii UE, potrivit unui sondaj realizat pe întregul continent şi publicat, marţi, de Parlamentul European. Cu toate acestea, pe plan global, acest sondaj arată că o largă majoritate dintre europeni, 68%, estimează că apartenenţa ţării lor la UE este „mai degrabă un lucru bun“, faţă de cei 22% care nu sunt de acord, în timp ce restul nu se pronunţă, menţionează AFP. Ungaria (36%), Letonia (49%), confruntată cu o foarte gravă criză economică ce a obligat-o să ceară ajutor de la partenerii săi din UE pentru a obţine un împrumut, şi Marea Britanie (45%) sunt ţările care afişează rata de răspuns pozitiv la cel mai scăzut nivel la această întrebare. Sondajul a fost realizat între 12 iunie şi 6 iulie pe un număr de 26.830 de persoane din întreaga UE.