Unirea Basarabiei cu Ţara, sărbătorită la Craiova
Manifestări dedicate zilei unirii Basarabiei cu România au avut loc la Craiova în perioada 22-24 martie. Evenimentul organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din Craiova, în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Basarabeni (ASB) din Oltenia, s-a desfăşurat cu binecuvântarea IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Programul activităţilor a fost deschis prin mai multe expoziţii de fotografie în instituţii de învăţământ, în centrul istoric al oraşului şi în holul Universităţii. Tot cu acest prilej au avut loc depuneri de flori la statuia domnitorului Mihai Viteazul, precum şi un parastas spre pomenirea mitropolitului Gurie Grosu al Basarabiei, a regelui Ferdinand şi a reginei Maria. Slujba de pomenire săvârşită de către părintele consilier cultural Claudiu Porneală a avut loc la Paraclisul mitropolitan "Sfânta Treime" din Craiova. (I.A.)