Unirea de la 24 ianuarie, evocată la Timişoara

Data: 24 Ianuarie 2011

Cu ocazia împlinirii a 152 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, au fost organizate la Timişoara o serie de manifestări militare, religioase şi culturale la care au participat oficialităţi ale oraşului, reprezentanţi ai administraţiei publice judeţene şi locale, veterani de război, structuri militare, organizaţii politice şi apolitice.

Ceremonia s-a desfăşurat în faţa Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, unde oficialităţile locale au evocat momentul Unirii de la 24 ianuarie 1859 şi a personalităţii Principelui Unirii, domnitorul Alexandru Ioan Cuza, şi a debutat cu intonarea imnului de stat interpretat de Brigada 18 Infanterie "Banat". Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, a participat la evenimentele închinate acestei zile Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a oficiat slujba de Te Deum, înconjurat de un sobor de preoţi de la Catedrala mitropolitană, precum şi pr. Cristian Răduică, de la biserica Inspectoratului de Poliţie, şi pr. Radu Bogdan, preot militar. Prin rugăciunile înălţate, Preasfinţia Sa a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român prin unirea principatelor Moldova şi Ţara Românească din 1859. După oficierea serviciului religios au avut loc depuneri de coroane la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din faţa Inspectoratului de Poliţie, de către oficialităţile judeţene şi locale, precum şi asociaţiile politice şi apolitice. Ceremonia închinată acestei zile s-a finalizat cu defilarea gărzii de onoare. În după-amiaza aceleiaşi zile, în Piaţa Operei, timişorenii au serbat evenimentul formând o horă în acordurile fanfarei "Pro Amiciţia". (Diac. Marius Mircia, George Giurgiu)