Unirea Principatelor Române sărbătorită la Sibiu

Data: 22 Ianuarie 2016

Elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor prin cântec patriotic. Consiliul Județean Sibiu, prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Ilie Micu” Sibiu, în parteneriat cu Mitropolia Ardealului, organizează azi, 22 ianuarie, ora 13.00, un spectacol folcloric în cinstea Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Astra, corpul B - parter.

„Toţi iubitorii de folclor sunt aşteptaţi să asculte cântece patriotice şi şlagăre din toate zonele folclorice ale României, interpretate de elevii celor patru clase de canto popular ale Şcolii Populare de Arte Sibiu, coordonate de profesorii Mariana Anghel, Izabela Tomiţă, Cosmin Verde şi Vasile Repede, dar și de un grup de studenți de la Facultatea de Teologie «Andrei Șaguna» din Sibiu. Spectatorii prezenţi vineri la Biblioteca «Astra» o vor putea auzi şi pe interpreta Mariana Anghel, care va cânta alături de elevii Şcolii Populare de Arte Sibiu şi fiica sa Adriana”, a arătat Alina Pinca, manager al Şcolii Populare de Arte şi Meserii „Ilie Micu” din Sibiu.

Evenimente la Cercul Militar

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, în colaborare cu Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român „Astra”, Universitatea „Lucian Blaga”, Cercul Militar Sibiu şi autorităţile publice locale, organizează azi, 22 ianuarie, începând cu ora 13.00, simpozionul intitulat „Actul Unirii Principatelor Române în conştiinţa naţională”, cu prilejul aniversării a 157 de ani de la Unirea Principatelor Române sub un singur sceptru, cel al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, conform unui comunicat al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.

Manifestarea va fi găzduită de Cercul Militar Sibiu și va debuta simbolic, lângă Monumentul „Ostașul din toate timpurile" cu o Horă a Unirii pe muzică şi versuri interpretate de Corul şi Muzica Militară a Academiei Forţelor Terestre.

În cadrul aniversării celor 157 de ani de la unire, în perioada 21 ianuarie – 12 februarie, la Muzeul Academiei Forțelor Terestre va fi organizată o expoziție foto-documentară intitulată „Unirea Principatelor Române în acte și documente”, iar Biblioteca Universitară a academiei va găzdui expoziția de carte intitulată „Unirea Principatelor Române”.