„Uniți în fapte bune!”, spectacol caritabil la Satu Mare

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 28 Noiembrie 2019

Peste 400 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și de penitenciare, militari din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale și ai altor structuri ale sistemului național de ordine și siguranță publică au umplut Sala Filarmonicii „Dinu Lipatti” din Satu Mare la cea de-a doua ediție a spectacolului caritabil „Uniți în fapte bune!”.

„Născut în contextul aniversării Centenarului Marii Uniri, spectacolul a debutat în anul 2018, de la ideea organizării unui bal al structurilor Ministerului Afacerilor Interne. În final, organizatorii au decis organizarea unui spectacol caritabil, fapt care ne-a oferit posibilitatea de a ne uni forțele nu doar pentru îndeplinirea misiunilor, ci și pentru a fi uniți în ajutorarea celor de lângă noi, iar motto-ul spectacolului a venit de la sine: «Uniți în fapte bune!». Organizatorii spectacolului, Inspectoratul de Poliție al județului Satu Mare și Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare, cu sprijinul necondiționat al colegilor din structurile sistemului de ordine și siguranță publică, au pregătit pentru invitați un spectacol de cântec românesc de înaltă ținută”, ne-a declarat părintele Cristian Silaghi, preot militar în cadrul IJJ Satu Mare.

Pe scenă au evoluat membrii Ansamblului „Doruri Sătmărene” împreună cu Petrică Mureșan, plt. adj. Sorin Buc din cadrul IJJ Satu Mare, serg. maj. Bianca Timiș din cadrul ISU Satu Mare, agent-șef principal de Poliție Marius Coșerariu din cadrul IPJ Neamț, care împreună cu George Negrea și Diu Oșan au oferit un regal de folk; copiii Centrului de zi „Sfânta Tatiana” au colindat, iar în final, sub conducerea preotului Cristian Silaghi, corul militarilor a încântat audiența cu o suită de cântece patriotice și un buchet de colinde. „Dacă sumele colectate anul trecut au fost direcționate spre ajutorarea unor cazuri din cadrul fiecărei instituții organizatoare, suma colectată anul acesta, 18.000 lei, va fi direcționată spre susținerea proiectului educațional al Centrului de zi «Sfânta Tatiana» din Satu Mare”, a mai spus părintele Silaghi.