Universitarii prevăd un interes scăzut la admiterea din acest an
Declinul veniturilor familiilor şi declinul demografic sunt cei doi factori care vor influenţa înscrierile tinerilor la examenul de admitere la facultate, în acest an", apreciază rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB), prof. univ. dr. Andrei Marga. Instituţia clujeană de învăţământ superior va scoate la concurs, pentru examenul de admitere din acest an, un număr de 4.772 de locuri cu susţinere bugetară şi 11.000 de locuri cu taxă, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, rectorul Andrei Marga. Pentru învăţământul la distanţă şi formarea continuă vor fi disponibile 4.520 de locuri. În sistemul master, tot mai solicitat de studenţii care şi-au dat seama că o calificare prin aceste studii le dă şanse mai mari pe piaţa forţei de muncă, sunt 3.260 de locuri finanţate de la buget, la care se adaugă 7.000 de locuri cu taxă.