Universitate de vară la Bologna

Un articol de: Ioan Bușagă - 29 Iulie 2017

În perioada 24-28 iulie, s-au desfăşurat în Apeninii Bolognesi, la Gaggio Montano-Bologna, cea de-a treia ediție a Universității de vară „Sfântul Maxim Mărturisi­torul” și „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina”. Acest eveniment, organizat de Centrul de Studii Teologice „Sfântul Dionisie Exi­guul”, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, are drept scop intensificarea lucrării pastoral-mi­sionare în parohii. Astfel, la ediţia din acest an au participat peste 50 de preoți și preotese din cuprinsul eparhiei, iar conferen­ţiari au fost PS Părinte Episcop Siluan, al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, PS Părinte Ignatie Mureșeanul, Episcop-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, prof. dr. Cristina Benga, pr. prof. dr. Daniel Benga, pr. prof. dr. Gheorghe Viorel Holbea, ambii de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București.