Universităţi româneşti în sprijinul refugiaţilor

Data: 03 Martie 2022

Profesorii şi studenţii din toate centrele universitare din ţară se implică în campania umanitară de sprijinire a refugiaţilor din Ucraina. Universităţile pun la dispoziţie spaţii de cazare şi, în general, orice fel de sprijin logistic necesar şi solicitat. „Educaţia, prin însăşi natura ei, are o dimensiune profund umanitară, iar instituţiile dedicate educaţiei sunt, de fapt, în slujba umanităţii. (...) Universităţile româneşti s-au organizat rapid şi oferă acum refugiaţilor cazare, alimente, îndrumare şi orice alt sprijin logistic ar solicita aceştia”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, preşedintele interimar al Consiliului Naţional al Rectorilor şi rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asa­chi” din Iaşi (TUIASI), citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, o componentă umanitară importantă asociată universităţilor româneşti vine din partea studenţilor care colectează alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau alte lucruri necesare. „În fiecare centru universitar, mii de studenţi s-au oferit voluntar să sprijine acţiunile Crucii Roşii, să colecteze alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau alte lucruri necesare, să îndrume şi să ajute refugiaţii să găsească locuri de cazare sau să tranziteze ţara către destinaţia dorită sau impusă de război. Este o iniţiativă care transcende entuziasmul şi dedicarea specifice vârstei, este o iniţiativă care dovedeşte încă o dată potenţialul prin excelenţă umanitar al universităţii”, a subliniat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval. 

Şi studenţii instituţiilor de învăţământ militare s-au mobilizat în sprijinul refugiaţilor din Ucraina. Studenţii Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au donat o parte din raţia lor de mâncare precum şi măşti, dezinfectanţi, pături şi produse de igienă. (O. N.)