Urcuş duhovnicesc pe Muntele Ceahlău

Un articol de: Mihail Vrăjitoru - 06 August 2026

Pelerini din regiunea Moldovei și din întreaga țară au urcat, în aceste zile, pe Muntele Ceahlău, judeţul Neamţ, pentru a participa la praznicul Schimbării la Față a Domnului Hristos, hramul așezământului monahal aflat la cota 1.800. Sfânta Liturghie a fost săvârșită azi, 6 august, de Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, împreună cu un sobor de slujitori.

Numeroși pelerini și închinători din zona Moldovei, dar și din alte colțuri ale țării, au ajuns la Mănăstirea Ceahlău încă din seara zilei de miercuri, 5 august, participând la slujba de priveghere. În dimineața zilei de 6 august, după ce majoritatea pelerinilor a sosit pe cele două trasee - din stațiunea Durău și de la Schitul Stănile, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de către Preasfințitul Părinte Nectarie de Bogdania, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, pe un podium amenajat în apropierea bisericii.

În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a evidențiat semnificația duhovnicească a urcușului pe munte, arătând că acesta simbolizează drumul fiecărui creștin către întâlnirea cu Dumnezeu:

„Muntele este și o imagine a urcușului duhovnicesc. Nimeni nu poate ajunge în vârful muntelui fără osteneală. Tot astfel, nimeni nu poate ajunge la vederea lui Dumnezeu fără rugăciune, fără pocăință, fără luptă, fără osteneală și fără jertfa propriilor patimi. Sfântul Ioan Scărarul ne spune că scara care duce la Dumnezeu se urcă treaptă cu treaptă, așa cum am urcat și noi acest munte, pas cu pas. Câteodată panta a fost mai abruptă, câteodată drumul a fost mai lin. Așa este și în viața noastră. Călătoria vieții nu este tot timpul plină de osteneală; sunt și încercări, și greutăți, dar sunt și bucurii, este și liniște, este și împlinirea sufletului. Părinții ne spun că nu există sfințenie fără urcuș și nu există Înviere fără Cruce, după cum nu există Tabor fără Golgota. Omul nu a fost creat pentru întuneric, nu a fost creat pentru păcat, nu a fost creat pentru moarte, ci a fost creat pentru lumină. Iată de ce prăznuim Schimbarea la Față a Domnului: nu doar pentru a admira slava lui Hristos, ci pentru a înțelege că și noi, oamenii, suntem chemați să devenim fii ai Luminii. Adevărata credință nu înseamnă doar să rămânem în bucuria rugăciunii, ci să ducem lumina Taborului în viața de zi cu zi, în familiile noastre, în mănăstiri, în parohii, în mijlocul încercărilor și al suferințelor. Aici începe adevărata schimbare la față a fiecăruia dintre noi”, a spus Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

Având hramurile „Schimbarea la Față a Mântuitorului” și „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, Mănăstirea Ceahlău este situată la altitudinea de 1.800 de metri, fiind unul dintre cele mai înalte așezăminte monahale din țară.