„Urmând lui Hristos, Crucea ne duce la Înviere”

Un articol de: Pr. Ştefan Sfarghie - 04 Aprilie 2016

În Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paşti, a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. După citirea pericopei evanghelice (Marcu 8, 34-38; 9, 1), Întâistătătorul Bisericii noastre a rostit un cuvânt de învăţătură în care a subliniat faptul că Duminica Sfintei Cruci a fost rânduită de Bisericăla mijlocul Postului Mare pentru a întări duhovniceşte pe credincioşi în urcuşul lor spiritual spre Înviere.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că textul Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii poate fi rezumat în cuvintele: „Urmând lui Hristos, Crucea ne duce la Înviere”. „Evanghelia de astăzi nu vorbeşte despre Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos, despre răstignirea Sa pe cruce, cum ne vorbeşte Evanghelia de la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Ea ne vorbeşte despre înţelesul duhovnicesc al Crucii în viaţa creştinului, despre înţelesul ascetic al nevoinţelor duhovniceşti, pentru a simţi cum sufletul nostru înviază prin post şi rugăciune, prin pocăinţă, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea faptelor bune. Această duminică ne arată în mod deosebit legătura dintre Cruce şi Înviere. Sfânta Cruce este far, este lumină, este călăuzitoare spre Înviere, dar aceasta se realizează numai dacă purtăm crucea duhovniceşte şi o înţelegem duhovniceşte”, a arătat Preafericirea Sa.

În continuare, Patriarhul României a explicat că luarea sau asumarea Crucii înseamnă recunoaşterea propriilor limite sau neputinţe, precum şi voinţa de a birui păcatul. „Crucea nu este o delăsare, o lamentare, ci este lupta de a nu ne lăsa biruiţi de rău, de boală şi de suferinţă, de ceea ce este limitat în noi, pentru a ne uni cu Cel nelimitat, cu Dumnezeu. De aceea, imediat Mântuitorul spune «şi să-Mi urmeze Mie». Dacă am lua crucea s-o purtăm singuri, cădem sub ea. Dacă aducem înaintea lui Hristos toate neputinţele noastre, ca fiind crucea vieţii noastre (suferinţele, necazurile, o copilărie nefericită de orfan, o viaţă trăită ca eşec în căsătorie, o boală incurabilă etc.), El poartă crucea noastră împreună cu noi şi o transformă în scară spre Înviere. Cum transformă El suferinţa în biruinţă? Dă sens suferinţei noastre, deoarece împreună cu Hristos suferinţa unei neîmpliniri, a unei boli devine loc de întâlnire cu El, şi chiar dacă boala nu se vindecă, fiind uneori incurabilă, se vindecă sufletul de despărţirea de Dumnezeu”, a explicat Părintele Patriarh Daniel. În cuvântul său, Preafericirea Sa a precizat că Sfânta Cruce a fost aşezată spre cinstire la mijlocul Postului Mare, după cum oarecând pomul vieţii era în mijlocul Raiului. „După cum pomul vieții era în mijlocul Raiului, dar prin neascultare de Dumnezeu Adam şi Eva au pierdut şansa de a gusta din el, tot acum, Crucea dătătoare de viaţă, semn al ascultării depline, este pusă în mijlocul postului. Adam a pierdut Raiul pentru că nu a postit, nu s-a pocăit după ce a greşit. Hristos, Noul Adam, ascultă de Dumnezeu, postește 40 zile și împlinește întru toate voia Lui. Sfântul Nichita Stithatul ne arată că pomul vieții era Însuşi Hristos. L-am pierdut în Rai din cauza păcatelor protopărinţilor noştri, dar îl câştigăm în Biserică prin Sfânta Euharistie. Când ne împărtăşim cu Hristos din Sfânta Euharistie, ajungem să gustăm din pomul vieţii”, a spus Patriarhul României.

La final, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidențiat lucrarea misionară a voluntarilor și i-a felicitat pe toți cei implicați în campaniile „Donează sânge! Salvează o viaţă!” și „Sănătate pentru sate”.

Preafericirea Sa a oferit pentru Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului mai multe cărţi de cult, dar şi lucrările „Misiunea Parohiei şi Mănăstirii azi – Lucrarea Bisericii în societate în anul 2015” şi „Sfântul Antim Ivireanul - Didahii”, apărute de curând la Editura BASILICA a Patriarhiei Române.

Arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, a mulțumit Preafericirii Sale pentru bucuria și binecuvântarea dăruită clericilor şi credincioșilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului și i-a oferit Întâistătătorului Bisericii noastre, din partea soborului slujitor, o cruce de binecuvântare.