Urmele lui Dumnezeu

Privim prea mult spre pământ, spunea un scriitor spaniol contemporan. Avem nevoie să privim spre cer. Și o putem face. Josemaria Escriva, un prelat occidental, referindu-se la porc, îl numea „domnișorul privirii joase”. Acest animal nu poate să ridice capul, nu poate să privească spre cer. Omul da. Ne-o spune și Sfântul Pavel în Epistola către Coloseni: „Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde se află Hristos, șezând de-a dreapta lui Dumnezeu. Cugetați cele de sus, nu cele de pe pământ, căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Col. 3, 1-3).

Abraham Lincoln, președinte al Statelor Unite ale Americii la jumătatea secolului al XIX-lea (1861-1865), privea odată stelele împreună cu unul din consilierii săi, vestit pentru lipsa lui de credință în Dumnezeu. Era o noapte splendidă, dintr-acelea foarte luminoase care par asemenea unei zile. Uitându-se amândoi la astrele de pe bolta cerească, Lincoln îi spuse colaboratorului său: Înțeleg să existe un ateu pentru că privește doar spre pământ. Dar nu pot să concep cum poți privi spre cer și să negi existența lui Dumnezeu.