Ușoară creștere a retragerilor de bani din bancomate

Data: 09 Martie 2022

Venirea în România a cetățenilor ucraineni a dus la creșterea cererii de numerar în valută, dar situaţia nu produce nici un fel de problemă băncilor, reprezentanţii acestora menţionând că unităţile bancare şi ATM-urile dispun de suficiente lichidităţi. La terminalele uneia dintre bănci au avut loc peste 27.000 de tranzacţii realizate de cetăţenii ucraineni, majoritatea pentru sume mici, de 1.000-2.000 de euro.

În contextul conflictului din Ucraina, o creștere a cererii de numerar în valută este normală și era de așteptat. Au fost dublări ale volumelor, faţă de media zilnică, la începutul săptămânii trecute, şi creşteri în special în zona de nord şi est a ţării, dar situaţia s-a temperat în ultimele zile, arată Bogdan Neacşu, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor şi director general al CEC Bank. 

„Sistemul nostru bancar este solid şi poate face faţă provocărilor. Indicatorul de solvabilitate la nivel de sistem este de peste 22%, de două ori şi jumătate peste limita legală. Băncile stau foarte bine şi la lichiditate: indicatorul de lichiditate era la începutul anului peste 250%, dublu faţă de minimul legal. Adică băncile dispun de resurse pe care le pot mobiliza foarte repede. Am trecut printr-o situaţie similară şi în urmă cu doi ani, la începutul pandemiei, când oamenii îşi făceau provizii şi goleau rafturile supermarketurilor. Şi au făcut şi retrageri de numerar, să aibă o rezervă. Cred că este o situaţie de conjunctură şi nu sunt motive de îngrijorare”, a declarat Neacșu, pentru Agerpres.

Și reprezentanţii BCR au precizat, la solicitarea Agerpres, că volumul de retrageri de numerar este în uşoară creştere, iar unităţile şi ATM-urile băncii sunt aprovizionate continuu cu lichidități, mai ales în judeţele din vecinătatea graniţei cu Ucraina. La terminalele băncii au avut loc peste 27.000 de tranzacţii realizate de cetăţenii ucraineni, în valoare de 2,1 milioane de lei, din care 1.200 au fost retrageri de la bancomate.

Sistemul bancar românesc nu are legături financiare directe cu Rusia sau Ucraina și este foarte bine capitalizat, cu toate acestea, potrivit economiștilor de la BCR, vor fi presiuni de depreciere asupra leului, alimentate de dezechilibrul extern şi de scumpirea materiilor prime importate. „Ne aşteptăm la un curs de schimb euro/leu la final de an la 5,05”, au mai spus reprezentanţii BCR.

La rândul lor, responsabilii de la Banca Transilvania au transmis că se observă o tendinţă spre păstrarea banilor sub formă de cash, dar solicitările de numerar nu sunt semnificativ mai mari.

„În perioade de criză oamenii au tendinţa să îşi asigure o rezervă de cash. Acest lucru îl vedem şi acum - ceva mai multe ridicări în lei şi euro -, aşa cum am observat o perioadă scurtă la începutul pandemiei”, au subliniat reprezentanţii Băncii Transilvania. (C. Z.)