Va fi elaborat un statut al studentului

Data: 05 Feb 2011

În cadrul unei întâlniri cu ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, cele trei organizaţii studenţeşti s-au angajat ca, în decurs de o lună şi jumătate, să elaboreze un statut al studentului. "Domnul ministru ne-a dat termen de o lună şi jumătate să elaborăm un statut al studentului, toate cele trei federaţii studenţeşti şi să ne numim reprezentanţi în toate cele trei consilii. Cred că cele trei federaţii studenţeşti vor ajunge la un numitor comun", a declarat liderul UNSR, Ion Poenaru. El şi-a manifestat speranţa ca la viitoarea întâlnire cu ministrul Educaţiei să fie abordate şi subiecte privind drepturile studenţilor (burse, tabere studenţeşti, regia de cămin).