Va fi reabilitat Foişorul de Foc
Muzeul Naţional al Pompierilor „Foişorul de Foc” va fi restaurat şi modernizat din fonduri europene, în cadrul unui proiect gestionat de Ministerul Afacerilor Interne, în valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro, din care 80% reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă, informează instituţia într-un comunicat.
Clădirea în care se află acum Muzeul Naţional al Pompierilor a fost construită în anii 1891-1892, fiind post de observaţie şi anunţare a posturilor de pompieri, prin mijloace specifice epocii, despre apariţia unor incendii. Pe lângă turnul de observare, construcţia dispunea de rezervor de apă, spaţii de cazare pentru pompieri şi dotări necesare pentru intervenţia la incendii.