„Vă rog din suflet să mă ajutaţi în continuare!“

Data: 22 Martie 2012

Elena Dragostin suferă de neoplasm mamar stâng, tumoră mamară dreaptă, recidivantă cu adenopatie axilară dreaptă, metastaze hepatice multiple, carcinomatoză peritoneală, ascită. Mamă a unui copil de un an, Elena, în vârstă de 33 de ani, este de profesie medic veterinar. Şansa ei de însănătoşire este să urmeze un tratament costisitor la Spitalul "Saint Louis" din Paris, Franţa. De mai bine de un an, de când este suferindă, a avut parte de sprijinul moral şi ajutorul financiar al oamenilor care au aflat despre durerea ei, însă acum "am ajuns într-un moment în care îmi este rău aproape tot timpul, am zile în care mă bucur că pot să stau măcar în şezut, am zile în care nu pot să mănânc mai nimic, am zile în care mă lupt să cred că îmi va merge până la urmă chimioterapia, singura mea speranţă. Mă omoară înceţişor grija banilor pentru că, fără ei, nu ajung la spital, fără ei nu îmi pot cumpăra medicamentele, fără ei nu mai am cum să îmi continui tratamentul. Numai cu ajutorul lui Dumnezeu şi al dumneavoastră mai sunt în viaţă şi sper şi vă rog din tot sufletul să mă ajutaţi în continuare", spune Elena Dragostin. Fiecare dintre noi o poate ajuta pe Elena să trăiască, să-şi crească copilul, donând în conturile: Banca: Banca Millennium - Sucursala Lujerului, Bucureşti, România IBAN: RO13MIL B0000000002459998 - cont RON; RO31MILB000000000 2586550 - cont EUR; Beneficiar: Dragostin Elena.