Vacanță în tabăra de la Mărișel, Cluj
În vacanța intersemestrială, peste 50 de adolescenţi au ales să petreacă cinci zile în tabăra organizată de Biroul de Tineret al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu implicarea a 16 voluntari din asociaţiile de tineret clujene.
La Mărişel ne-a aşteptat un strat subţirel de zăpadă, dar apoi ne-am bucurat de o ninsoare ca în poveşti. Am început programul taberei în forţă: am jucat fotbal pe zăpadă, am spart gheaţa prin colaborările de la „caruselul cunoaşterii”, ne-am împărţit în patru echipe şi ne-am întrecut în ştafete pe perechi.
Voluntarii au pregătit mai multe ateliere pentru participanţi, dintre care amintim pe cele mai noi: autoapărare, dicţie şi karaoke, instrumente de suflat, cunoaşterea şi depăşirea dependenţelor, decorare de borcănașe. Seara, la lumina lumânărilor, am citit cu toţii Paraclisul Maicii Domnului, iar apoi părintele Petru Buran ne-a introdus în tematica taberei: „Viaţa, minunile şi învăţăturile Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul”. După o pauză binemeritată și patru probe de muncă în echipă contratimp, ne-am reunit la o seară de cântece pline de viață, care ne-au binedispus și ne-au umplut sufletele de bucurie. Am cântat la unison și din zbor au prins versurile și cei care se aflau la prima participare în tabără.
Zilele treceau fără să ne dăm seama cât de repede se lăsa întunericul. Între discuții cu părintele Petru, probe pentru Marele Joc și ateliere și drumeție, adolescenții s-au bucurat în timpul liber de jocurile de societate și de zăpada care s-a așternut asupra Mărișelului, într-una din zile. Săniușul nu e doar pentru cei mici, și copiilor mai mari le place la fel de mult, așa că datul cu sania la derdeluș a fost o încântare pentru toată lumea.
Am încercat să îmbinăm cât se poate de armonios momentele de distracție cu cele de spiritualitate și de reflectare asupra celor sfinte. În cadrul celor patru echipe de la Marele Joc, care în tabăra de iarnă se desfășoară pe toată durata șederii, am avut parte și de discuții interactive, în cadrul cărora au fost dezbătute subiecte religioase, și adolescenții au avut libertatea de a adresa întrebări, la care până atunci nu aveau răspuns.
Tabăra aceasta a adus și o noutate: în două dintre seri, la sfârșitul programului, participanții, care au dorit, au putut alege vizionarea unui film creștin („To save a life” și „Unconditional”), opțiune preferată de majoritatea adolescenților.
Ca în fiecare tabără, am avut o zi în care am mers la biserica din sat, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de părintele Petru. Toți am participat activ la slujbă, cântând și rostind la unison răspunsurile de la strană. A fost o mare bucurie pentru părinte să împărtășească două treimi dintre participanți, care se spovediseră în serile precedente.
Un alt moment important și totodată emoționant a fost vizita Înaltpreasfințitului Andrei, Părintele nostru Arhiepiscop și Mitropolit, care a oferit un cuvânt de învățătură adolescenților și, la final, a oferit în dar fiecăruia o carte. Noi ne-am bucurat de timpul petrecut în prezența Înaltpreasfinției Sale și am încercat să îi aducem zâmbetul pe față cântând două dintre cântecele noastre, care vorbesc despre idealul în viață și despre simplitatea omului tânăr, care nu are nevoie de foarte multe ca să fie fericit.
La finalul taberei a fost un amalgam de sentimente: tristețe, fericire, melancolie, satisfacție. Ploaia de joi, transformată peste noapte în zăpadă abundentă, ca într-un miracol nesperat, dar atât de dorit, a dinamitat atmosfera taberei noastre într-o explozie de veselie, distracție și bulgăreală pentru toată tabăra, ca în vremea de aur a copilăriei.
Adolescenții care s-au remarcat prin faptele și prin comportamentul lor au primit titlul „Copilul taberei” și au fost premiați. A fost premiată și „Camera taberei”, după o analiză îndelungă pe care au făcut-o spionii în camere de-a lungul fiecărei zile de tabără. Toți au primit cărți în dar și diplomă de participare la tabără, cu binecunoscutul citat al Sfântului Paisie: „Oamenii se împart în trei categorii: elevi, adulți și creștini. Elevii ar vrea să ia note mari fără să învețe, adulții vor să câștige bani mulți fără să muncească, iar creștinii vor să ajungă în rai fără să se nevoiască!”
La întoarcere, am făcut o vizită la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Florești, unde am făcut rugăciuni de mulțumire pentru această tabără minunată. Unii adolescenții și-au cumpărat cărți cu Sfântul Paisie și Pelerinul Rus, după o recomandare a părintelui, semn că discuțiile duhovnicești au pătruns adânc în sufletul lor.
Tabăra s-a încheiat cu promisiunea că ne vom revedea la vară și vom aduna împreună multe amintiri. Iată câteva mărturii ale participanților: „A fost o tabără ce m-a surprins în mod plăcut prin toate activitățile pe care le-am avut: de la bulgărit până la discuțiile cu părintele și rugăciunile de seară. Am avut parte de cele mai interesante joculețe care te fac să te dezvolți. Din toate activitățile am putut învăța ceva frumos și util pentru viață”, a spus Teodora. „Tabăra de la Mărișel m-a ajutat să cunosc tineri cu credință lucrătoare în Dumnezeu, care au valori morale și de la care am avut multe de învățat. Discuțiile pe echipe m-au ajutat să-mi întăresc credința, să mi-o exprim și să fiu mândră de ea. Voluntarii au mereu grijă să creeze o atmosferă frumoasă și să ne motiveze prin implicarea lor în toate activitățile. Ca de fiecare dată, îmi doresc să revin în aceste tabere constructive”, a spus Eliana. „Cea mai frumoasă tabără, alcătuită din cei mai frumoși oameni - aceasta este tabăra ortodoxă organizată de Radu și Oana. Un loc minunat, cu o atmosferă greu de exprimat în cuvinte, un loc în care, dacă vei merge, sigur nu vei regreta și sigur îți va fi greu să te desparți de el”, a spus Nectaria. „A fost prima mea tabără și am învățat foarte multe lucruri despre credință, Dumnezeu, despre familie și despre viața de aici și cea de după. Este o tabără plină de oameni cu un suflet mare și bun în care se explică totul pe înțelesul fiecăruia, cu multa răbdare și blândețe. Adolescenții sunt plini de viață și mereu dornici să afle lucruri noi și folositoare. Este cea mai frumoasă tabără în care am fost până acum, din toate punctele de vedere. Mă bucur mult că am aflat de ea și o să revin de fiecare dată când voi putea”, a spus Maria. (Alexandra Drugan)