„Vacanţa micului creştin” a ajuns la final
În perioada 1 iulie-31 august 2019, peste două sute de copii au participat la Şcoala de vară a Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoşani. Activităţile s-au încheiat marţi, 3 septembrie 2019, cu un moment festiv la care au participat partenerii implicaţi şi beneficiarii activităţilor.
La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din municipiul Botoşani a avut loc marţi, 3 septembrie 2019, festivitatea de încheiere a „Şcolii de vară”. Aceasta s-a desfăşurat în cadrul proiectului educaţional de voluntariat interinstituţional „Vacanţa micului creştin” (Şcoală de vară 2019), la care au participat un număr de 234 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani, în perioada 1 iulie-31 august 2019. Partenerii acestui proiect au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Botoşani, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani, Poliţia Locală Botoşani, Muzeul Judeţean Botoşani şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” din Botoşani. Activitatea a început prin cuvântul de apreciere şi recunoştinţă al părintelui paroh Petru Fercal, coordonatorul taberei, faţă de toţi partenerii implicaţi (cadre didactice, voluntari, copiii participanţi şi părinţii acestora). Apoi, profesoara Olguţa Şchiopu, inspector şcolar pentru învăţământ primar în cadrul ISJ Botoşani, a evidenţiat munca depusă în desfăşurarea întregii activităţi. Col. dr. ing. Asmarandei Mihail Cristian, inspector şef la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Botoşani, a fost încântat de activitatea desfăşurată şi a arătat că pompierii întotdeauna sunt în slujba copiilor şi a oamenilor, fiind prezenţi la toate evenimentele ca să salveze vieţile oamenilor. Toţi partenerii, profesorii şi voluntarii au primit din partea preotului paroh adeverinţe de participare şi cărţi. Corul de copii al taberei a prezentat un frumos program de cântări, cinstind munca profesorilor, educatorilor şi învăţătorilor, impresionând pe părinţi şi pe toţi participanţii de felul cum s-au pregătit şi s-au format pe parcursul acestei şcoli de vară. Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un program de cântări patriotice şi cântece dedicate Anului omagial al satului românesc, iar voluntarii au intonat imnul ITO 2017. La sfârşit, voluntarii, copiii şi părinţii acestora au fost serviţi cu pizza, prăjituri şi suc, după cum a menţionat preotul paroh Petru Fercal.