Vacanţe la preţuri mici în vatra satului
Programul de turism rural „Vacanţe la ţară“ oferă turiştilor sejururi la preţuri reduse în perioada 14 septembrie - 31 octombrie. Rezervările se pot face direct la pensiune sau prin filialele ANTREC (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural) participante.
Viaţa satului românesc, cu tradiţiile locurilor, îndeletnicirile zilnice, dar şi cu bucatele specifice, va putea fi descoperită de turiştii care vor accesa programul „Vacanţe la ţară“, derulat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism. Destinatarii programului sunt toate categoriile de turişti, iar pentru actuala ediţie de toamnă, derulată în perioada 14 septembrie - 31 octombrie 2014, tarifele practicate de proprietarii pensiunilor pornesc de la 175 lei/persoană/6 zile la o pensiune de 2 margarete, pentru un sejur de 6 zile la o pensiune de 3 şi 4 margarete o persoană va plăti 225 lei, în timp ce la pensiunile de 5 margarete sejurul de 6 zile costă 290 lei/persoană. Turiştii au incluse în tarif cinci nopţi de cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică, iar sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun. Lista pensiunilor participante la programul „Vacanţe la ţară“ poate fi consultată pe site-ul ANTREC. „Pe lângă vremea care se anunţă a fi foarte frumoasă, turiştii care vor beneficia de programul «Vacanţe la ţară» vor avea parte de multe evenimente şi festivaluri. La 20 de ani de la înfiinţarea ANTREC, ne concentrăm mult pe crearea şi dezvoltarea unui calendar de evenimente, precum şi pe dezvoltarea asociaţiei şi a turismului rural în alte regiuni ale României. Spun asta pentru că fiecare zonă a ţării are ceva de oferit. Sunt sigur că turismul rural se va dezvolta în timp şi pe cursul Dunării şi în alte regiuni mai puţin turistice, dar rurale ale ţării noastre“, a subliniat preşedintele executiv al ANTREC, domnul Mişu Chiruc, citat de Agerpres.
Rezervările se pot face direct la pensiune, prin agenţiile membre ANAT sau prin filialele ANTREC participante - Alba, Braşov, Covasna, Gorj, Maramureş şi Neamţ.
Turiştii pot participa, cu acest prilej, la mai multe evenimente: Festivalul Fructelor de Pădure (19-20 septembrie) la Piatra Neamţ; Parada Gospodarilor - 21 septembrie, Sapoca, Buzău; Festivalul Sarmalelor (26-28 septembrie) la Praid, Harghita; Festivalul „Răvăşitul oilor“ (27-28 septembrie) la Bran, Braşov; Festivalul Pălăriilor şi Hora Satului (28 septembrie) la Ruginoasa - Iaşi; Cupa Deltei la Ştiucă (3-5 octombrie) la Crişan, Tulcea; Festivalul Cârnaţilor de Pleşcoi (4-5 octombrie), Berca, Buzău; Festivalul Serbările Toamnei (4-5 octombrie), Cetatea, Alba; Festivalul Castanelor (11 octombrie) la Tismana, Gorj; Focul lui Sumedru - 25 octombrie în Argeş şi 25-26 octombrie la Bran - Moeciu şi Fundata, Braşov; Festivalul Hanurilor (31 octombrie - 1 noiembrie) la Tupilaţi, Neamţ. (Oana Nistor)