Vaccinarea antigripală, recomandată din octombrie
Este perioada din an în care încep să apară cazuri de gripă, susţin specialiştii, de aceea persoanele care vor să prevină îmbolnăvirea se pot vaccina antigripal. Vaccinarea se adresează întregii populații, cu excepția bebelușilor sub șase luni. Pentru persoanele peste 65 de ani, există un vaccin special, într-o doză mai puternică, deoarece imunitatea la această vârstă este mai scăzută și este nevoie ca vaccinul să le asigure o imunitate comparabilă cu cea a persoanelor sub această vârstă.
Medicul Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, a explicat pentru Digi TV că, după vaccinare, organismul are nevoie de două săptămâni pentru a-și forma anticorpii necesari. De aceea, se recomandă vaccinarea cât mai devreme la începutul sezonului gripal, adică în luna octombrie sau chiar de la jumătatea lunii septembrie, pentru a fi protejați când virusul începe să circule. (I.N.)