Val de pneumonie la copii în Europa
Autoritățile sanitare din mai multe țări europene sunt din nou în alertă, după apariția mai multor cazuri de pneumonie la copii în Olanda, Danemarca, Suedia, Elveția și Italia. Îngrijorarea vine după ce, în ultima perioadă, spitalele din Beijing şi din nordul Chinei se confruntă cu o creştere mult peste medie a cazurilor de boli respiratorii şi a focarelor de pneumonie nediagnosticată la copii. În China este prima iarnă după relaxarea restricțiilor impuse în timpul pandemie, iar autoritățile chineze atribuie această creștere ridicării restricțiilor. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut oficial Chinei informații și luarea de măsuri. (I. N.)