Valea Almăjului, în haine de sărbătoare
Sâmbătă, 26 martie, un sobor de arhierei, format din PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, şi PS Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, înconjuraţi de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în parcul central din localitatea bănăţeană Bozovici.
Ierarhii au fost întâmpinaţi în biserica parohială cu hramul "Înălţarea Domnului", după care au pornit în procesiune spre parcul central din localitate, în sunet de fanfară, însoţiţi de numeroşi copii şi tineri îmbrăcaţi în straie populare. La Sfânta Liturghie au participat autorităţi locale, preoţii din împrejurimi, copii, tineri, precum numeroşi credincioşi, mulţi dintre aceştia împărtăşindu-se la momentul cuvenit cu Trupul şi Sângele Domnului. Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut Preasfinţitului Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria: "Iată că ne aflăm în prelungirea unei sărbători mari a Bisericii noastre, închinată uneia dintre cele mai importante persoane, despre care Biserica Ortodoxă şi toţi creştinii din toată lumea învaţă, şi anume despre Maica Domnului şi despre prima dintre sărbătorile semnificative ale creştinismului, în care rolul Maicii Domnului începe să se arate în lume, sărbătoarea Bunei Vestiri. Astăzi, în cea de-a doua zi de după sărbătoarea Bunei Vestiri, avem o altă sărbătoare închinată unuia dintre personajele principale ale sărbătorii de ieri, şi anume Sfântul Arhanghel Gavriil, care i-a adus Maicii Domnului vestea cea bună a întrupării Fiului lui Dumnezeu. De fapt, la Buna Vestire nu prăznuim altceva decât începutul mântuirii noastre. Este un moment important prin care Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Cel care şi prin care s-au făcut cerul şi pământul şi prin care noi, oamenii, am primit viaţă, prin răspunsul binecuvântat al Maicii Domnului se face şi Fiu al Fecioarei". În încheiere, Preasfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului a mulţumit ierarhilor prezenţi la această sărbătoare de suflet a Văii Almăjului: "Este o zi aleasă de Dumnezeu, anul mântuirii 2011, pentru că în această zi de sâmbătă aparent lucrătoare, aflată între cele două sărbători, Buna Vestire şi Duminica Crucii, ne-am adunat cu toţii, episcopi, preoţi, diaconi, credincioşi şi credincioase, pentru a oficia o Liturghie festivă în centrul comunei Bozovici, capitală a Depresiunii Almăjului. "Buna Vestire" este hramul capelei care a fost târnosită anul trecut, capelă aflată în cadrul Liceului Teoretic "Eftimie Murgu" din Bozovici şi de aceea am socotit de bine, iată, la mijlocul Postului Sfintelor Paşti, să ne întărim duhovniceşte unii pe alţii, participând la această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie oficiată în parcul central din comuna Bozovici." Colecţia muzeală din Şopotul Vechi În după-amiaza aceleiaşi zile, PS Lucian, PS Nicodim şi PS Siluan au vizitat capela din cadrul Liceului Teoretic "Eftimie Murgu" din Bozovici. Capela cu hramul "Buna Vestire" împlineşte un an de zile de la târnosire şi se află sub grija pr. prof. dr. Zamela Petrică. Ierarhii au vizitat şi biserica parohială din Şopotul Vechi. Ziua s-a încheiat prin inaugurarea colecţiei muzeale a prof. Rancu Gheorghe din localitatea Şopotul Vechi. Au fost prezenţi PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, şi PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. Colecţia adăposteşte obiecte etnografice, piese de arheologie şi numeroase obiecte bisericeşti cu valoare istorică. Deşi este o colecţie particulară, sunt reprezentate cu multă competenţă vestigii ale trecutului oamenilor ce au vieţuit în Banat din Depresiunea Almăjului.