Valoarea salariului minim pe economie va fi stabilită luni
▲ Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a precizat că în atenţia Executivului există patru variante de salariu, urmând să fie aprobată „valoarea apropiată de maximul oferit de patronate, şi nu de minimul solicitat de sindicate“ ▲
Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, ieri, la Piatra Neamţ, că Guvernul a propus un salariu minim pe economie de 450 de lei, însă valoarea exactă va fi stabilită în şedinţa care va avea loc luni. Ministrul a precizat că în atenţia Executivului există patru variante de salariu, urmând să fie aprobată „valoarea apropiată de maximul oferit de patronate şi nu de minimul solicitat de sindicate“. „Vom fi foarte precauţi pe subiectul creşterii salariului minim pe economie, din prudenţă pentru bunul mers al economiei“, a declarat ministrul Păcuraru. Oficialul guvernamental a precizat că, în prezent, diferendele cu privire la salariul minim pe economie sunt între patronate şi sindicate, nu între sindicate şi Guvern. 20 de ani de creştere economică, pentru ca salariile să ajungă la 75% din media europeană Ministrul Muncii susţine că Europa se împarte în două, în ceea ce priveşte salariul minim pe economie, fiind vorba de ţările puternic dezvoltate economic, cu salarii de peste 1.000-1.500 de euro, şi ţările din fostul bloc comunist, cu salarii minime de aproximativ 150 de euro. „României îi trebuie încă 20 de ani de creştere economică pentru ca salariile să ajungă la 75% din media europeană. Iar această medie europeană include ţările din fostul bloc comunist, cu salarii mici“, a spus Paul Păcuraru. Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse a precizat că oferta patronatelor de creştere a salariului minim pe economie la 480 de lei reprezintă o majorare cu nouă procente, ceea ce înseamnă indicativul de productivitate a muncii.