Valori perene și probleme prezente ale satului românesc
- raport general privind activitățile desfășurate în Arhiepiscopia Bucureștilor în anul 2019 -
Preasfințiile Voastre,
Preacuvioși/Preacucernici părinți,
Stimați membri ai Adunării eparhiale,
Anul 2019 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești. Prin urmare, activitățile mai importante ale Arhiepiscopiei Bucureștilor în anul trecut s-au înscris în prevederile programului-cadru transmis de Cancelaria Sfântului Sinod tuturor eparhiilor Patriarhiei Române, așa cum reiese din rapoartele de activitate ale sectoarelor Centrului eparhial.
Astfel, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor funcționează 13 protopopiate, care totalizează un număr de 712 parohii (331 urbane și 381 rurale) și 42 de filii. La acestea se adaugă un număr de 42 de unități monahale (35 mănăstiri și 7 schituri) și 530 cimitire parohiale și mănăstirești, precum și un cimitir eparhial. Numărul total de clerici care-și desfășoară activitatea în Arhiepiscopia Bucureștilor este de 1.612 persoane. Dintre care: 1.128 clerici în parohii și filii, 150 clerici în mănăstiri, 122 clerici de caritate și 212 clerici îmbisericiți. Aceștia deservesc un număr de aproximativ 3 milioane de creștini ortodocși estimați la nivelul municipiului București și al județelor Ilfov și Prahova1. În anul 2019 au fost oficiate 21.372 botezuri, 10.052 cununii și 19.540 înmormântări.
În anul 2019 au fost hirotoniți 23 de preoți și 13 diaconi, care au fost numiți în posturile vacante prin concurs. De asemenea, au fost hirotesiți întru duhovnic 26 de preoți. În ceea ce privește personalul monahal, în anul 2019 au fost închinoviați un număr de 15 viețuitori, au fost săvârșite 8 tunderi în monahism, șase tunderi în treapta de rasofor și au fost hirotoniți trei ieromonahi și un ierodiacon, numărul total al viețuitorilor din mănăstiri fiind de 696 de persoane.
Activitatea administrativ-pastorală și economică-patrimonială
În anul 2019 în Arhiepiscopia Bucureștilor au fost târnosite 10 biserici și sfințite cu agheasmă alte 4 locașuri de cult. La acestea se adaugă punerea pietrei de temelie pentru 4 biserici noi, lucrările de construire a 46 de biserici și 23 de capele, lucrările de consolidare și restaurare la 112 biserici și 5 capele, precum și lucrările de pictare sau restaurare a picturii la 254 biserici. Anul trecut au fost recepționate lucrările de pictură la 38 de biserici.
În anul 2019, totalul cheltuielilor privind construirea, restaurarea, consolidarea sau pictarea locașurilor de cult a fost de aproximativ 65 milioane de lei.
În contextul Anului omagial al satului românesc, al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari, au fost intensificate activitățile administrativ-misionare prin înființarea unor noi parohii și încredințarea oficiului de paroh unor clerici cu rezultate frumoase din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
La acestea se adaugă sfințirea noilor sedii ale protopopiatelor Vălenii de Munte și Ilfov Nord; mai precis, sediul din orașul Vălenii de Munte (județul Prahova) și, respectiv, sediul din orașul Otopeni, județul Ilfov.
Cu prilejul vizitei Sanctității Sale Papa Francisc la Palatul Patriarhiei și la Catedrala Mântuirii Neamului (Catedrala Națională), Arhiepiscopia Bucureștilor a contribuit efectiv la buna desfășurare a evenimentului, împreună cu Patriarhia Română.
Din punct de vedere economic, Fabrica de lumânări Făclia Sfinților Români și Serviciul colportaj ale Arhiepiscopiei Bucureștilor au oferit suportul financiar major pentru activitățile multiple ale Centrului eparhial, ele fiind principalele surse de venituri constante în anul 2019.
Cooperativa agricolă Via Domnului a raportat pentru anul 2019 o ușoară creștere a distribuției de vin, corelată cu creșterea cererii din partea eparhiilor care nu dețin suprafețe viticole. Soiul de vin Cabernet Sauvignon, produs cu respectarea normelor europene în domeniu, a primit Medalia de Argint la concursul International Wine Contest Bucharest - Ediția 2019.
Veniturile financiare obținute de Arhiepiscopia Bucureștilor din activitățile sale economice sunt folosite pentru susținerea multiplelor sale activități culturale, misionare, educaționale sau social-filantropice, desfășurate anual.
De asemenea, o mare parte a acestor venituri au fost direcționate pentru susținerea lucrărilor de edificare a Catedralei Mântuirii Neamului (3.027.098,00 lei), precum și pentru susținerea instituțiilor media misionare centrale bisericești: Radio TRINITAS (980.000,00 lei) și TV TRINITAS (1.844.265,00 lei).
În aceste domenii Arhiepiscopia Bucureștilor a fost și în anul 2019 fruntașă între eparhiile Patriarhiei Române.
Activitatea cultural-misionară și educațională
În anul 2019, la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au fost publicate mai multe lucrări cu referire principală la tematica Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari) și a Anului comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, dar și lucrări de îndrumare pastorală, monografii, pliante și broșuri, precum și Calendarul creștin-ortodox pentru anul 2020.
În ceea ce privește învățământul teologic, la încheierea anului universitar 2018-2019 erau înscriși la toate specializările Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București 830 de studenți. La aceștia se adaugă 471 de masteranzi și doctoranzi. Pentru anul școlar 2018-2019, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Nifon Mitropolitul din București au fost înscriși 173 de elevi. În cadrul aceleiași instituții funcționează Școala Postliceală Sanitară Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, pentru anul școlar în curs fiind înscriși 280 de elevi și eleve. De asemenea, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox Sfânta Filofteia - Mănăstirea Pasărea au fost înscrise 88 de eleve. În învățământul religios din școlile de stat de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor activează 778 de profesori de religie, care desfășoară o activitate didactică și spirituală foarte necesară și benefică în rândul tinerilor. De asemenea, organizațiile tinerilor ortodocși din arhiepiscopie au desfășurat multiple activități tematice culturale, spirituale, filantropice și practice, în mod special fiind organizate mai multe tabere de copii și tineri, îndeosebi în mediul rural.
Activitatea social-filantropică.
Arhiepiscopia Bucureștilor, prin multiplele sale instituții de asistență socială și medicală aflate în subordinea sa, precum și prin toate unitățile bisericești din cuprinsul eparhiei, a avut ca obiective în anul 2019 continuarea și menținerea proiectelor și programelor existente, precum și dezvoltarea altora noi. Astfel, în anul 2019 au fost continuate și inițiate mai multe programe și proiecte sociale pentru categorii defavorizate, spre exemplu: construirea unui nou centru de zi pentru copii cu deficiențe de auz în București, extinderea Centrului de zi pentru copii din orașul Urlați, construirea a trei case de tip familial pe lângă Mănăstirea Turnu, continuarea proiectului Banca de alimente din Protoieria Sector 6 Capitală.
Valoarea totală a ajutoarelor materiale și financiare acordate în anul 2019 a fost de aproximativ 8,4 milioane de lei (8.373.345,05 lei).
Această sumă nu cuprinde programul „Masa Bucuriei” în Arhiepiscopia Bucureștilor (1.295.878,21 lei) și nici cheltuielile legate de multiplele activități caritabile ocazionale sau tradiționale ale parohiilor în favoarea persoanelor aflate în dificultate, care nu au fost cuantificate financiar.
În încheiere, mulțumim tuturor persoanelor, comunităților și instituțiilor locale și centrale care au ajutat Arhiepiscopia Bucureștilor în multiplele sale activități pastorale, edilitare și social-filantropice în anul 2019 și ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască sănătate și fericire, pace și bucurie, precum și mult ajutor în toată fapta cea bună.
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
1 Conform datelor INS, municipiul București are 2.139.439 de locuitori, județul Ilfov 444.021 de locuitori și județul Prahova 789.935 de locuitori. Toate cele trei unități teritoriale au un total de 3.373.395 de locuitori. La acest număr a fost aplicat procentul de 87% ortodocși declarați la ultimul recensământ (2011), rezultând un număr de 2.934.853 de creștini ortodocși.