Valorificarea şi promovarea patrimoniului
Episcopia Severinului şi Strehaiei a găzduit luni, 21 februarie, un seminar informativ de prezentare a proiectului "Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului naţional". Activitatea, finanţată din fonduri europene, se derulează în parteneriat cu Episcopia Caransebeşului pe o perioadă de 33 de luni.
Întâlnirea a avut loc în sala de festivităţi a Centrului Eparhial din Drobeta-Turnu Severin şi a fost prezidată de către Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei. În cuvântul său, Episcopul mehedinţean i-a felicitat pe coordonatorii proiectului pentru activitatea desfăşurată. "Acest seminar este un moment de mare bucurie pentru ostenitorii episcopiei noastre. De asemenea, lansarea paginii web vine să aducă la cunoştinţa tuturor celor interesaţi felul în care se derulează acest proiect. Ne bucurăm că, în numai câteva luni de la aprobarea finanţării, echipa a lucrat foarte bine, de dimineaţa până seara târziu, şi acum se văd rezultatele. Această etapă reprezintă un pas înainte pentru promovarea şi valorificarea valorilor noastre de patrimoniu", a arătat Preasfinţia Sa. La întâlnire a participat şi o delegaţie din partea Episcopiei Caransebeşului, în frunte cu Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului. În cuvântul de apreciere, PS Lucian a spus că "este un proiect bine-venit în Sectorul cultural şi de patrimoniu al Episcopiei Caransebeşului şi sperăm ca preoţii şi toţi cei care se vor înscrie la aceste cursuri să primească informaţii utile despre bisericile-monument istoric care există astăzi în episcopia noastră". Tot în cadrul seminarului a fost lansată şi platforma online, în scopul vizualizării şi promovării principalelor obiective ale proiectului. Proiect cu finanţare europeană Perioada de desfăşurare a proiectului, finanţat din fonduri europene, este de 33 de luni, între 1.07.2010 şi 31.03.2013. În derularea viitoarelor activităţi se vor implica, alături de Episcopia Severinului şi Caransebeşului, Universitatea Presov din Slovacia şi Muzeul Regiunii Porţilor de Fier. Principalul obiectiv are în vedere înfiinţarea a unsprezece centre de lucru în domeniul patrimoniului cultural, o reţea informatică şi o platformă online de colaborare. Astfel, 250 de preoţi şi angajaţi din cadrul celor patru instituţii partenere vor participa la cursuri de perfecţionare în specializarea de muzeograf. În acest scop vor fi organizate mai multe seminarii de informare privind protecţia mediului şi controlul poluării, stagii internaţionale de informare şi documentare în domeniul evaluării, clasării şi protejării patrimoniului cultural. Prin lansarea oficială a paginii de internet www.patrimoniuepiscopiaseverinului.ro, orice persoană interesată poate afla informaţii utile cu privire la obiectivele, etapele proiectului, parteneri, anunţuri sau achiziţiile publice. De asemenea, site-ul oferă vizitatorilor un muzeu virtual, o bibliotecă virtuală, secţiuni foto şi video pentru activităţile specifice.