Valorile tradiţionale româneşti, prezentate la Paris şi Torino
În aceste zile, două dintre cele mai mari oraşe ale Occidentului au devenit vetre de cultură românească. Comunităţile ortodoxe româneşti din Franţa şi Italia au organizat două festivaluri menite să readucă în conştiinţele noastre valorile perene ale neamului românesc.
La Paris, din iniţiativa Înalt Preasfinţitului Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, în perioada 1-5 iunie a avut loc prima ediţie a festivalului "De dragul frumosului". Nici Episcopia Ortodoxă Română a Italiei nu a fost mai prejos. Tinerii şi adolescenţii ortodocşi români din toată Italia au participat la sfârşitul săptămânii trecute la o serie de evenimente dedicate lor de către Episcopia Ortodoxă Română a Italiei împreună cu NEPSIS Italia, grupate într-un festival intitulat "Festivalul bucuriei".