Vânzări în creștere la electronice second-hand
Piaţa locală de echipamente electronice recondiţionate (refurbished) va creşte în acest an cu peste 25%, în principal datorită preţului mai mic de achiziţie, în unele cazuri, cu până la jumătate faţă de echipamentele noi, dar şi a performanţelor pe care le au aceste echipamente, cu configuraţii apropiate celor de ultimă generaţie, conform unui studiu remis miercuri Agerpres. „Tot mai mulţi clienţi au conştientizat avantajele produselor refurbished, cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, inovaţia tehnologică nu a mai pus accent atât de mult pe puterea de calcul, ci pe reducerea dimensiunilor produselor şi pe eficienţa energetică a acestora”, spun reprezentanţii unei companii din industria de comerţ electronic. Astfel, pe piaţă se pot găsi laptopuri recondiţionate cu preţuri de la 699 de lei, calculatoare refurbished de la 269 de lei sau imprimante multifuncţionale (laser) mai ieftine cu 52%.