Vânzări scăzute la cozonaci, dar și la ouă
Cozonacii şi pasca tradiţională românească nu vor lipsi nici în acest an de pe masa românilor în perioada Sărbătorilor Pascale, însă vânzările patiserilor vor înregistra scăderi considerabile faţă de anul trecut, din cauza crizei sanitare şi a restricţiilor impuse de autorităţi. Despre o scădere a vânzărilor, de data aceasta la ouă, vorbesc și reprezentanții crescătorilor de păsări din România.
„Anul acesta, cred că vom avea o scădere a vânzărilor de cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale de circa 30-35% la nivel naţional, faţă de oferta de 7,5 milioane de cozonaci din anii trecuţi. Industria de panificaţie este afectată de criza din cauza coronavirusului, mai ales din punctul de vedere al producţiei, pentru că oamenii, în urma restricţiilor impuse, au început să facă pâine în casă sau cumpără mai multe produse de la supermarket, inclusiv pâine“, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.
În schimb, pe partea de morărit, Popescu spune că „industria lucrează din plin“, pentru că este nevoie de făină pe piaţă. În ceea ce privește vânzările de ouă în perioada Sărbătorilor Pascale, acestea vor fi mai mici în acest an cu circa 30% faţă de 2019, preţurile fiind similare cu cele de anul trecut, deşi costurile de producţie s-au majorat în 2020, susţine preşedintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van. „Reţele importante pentru distribuţia ouălor, cum sunt HORECA sau catering, sunt închise, iar cererea generală în această perioadă este mai mică decât în anul 2019. Estimăm o scădere de circa 30%“, a declarat Van, potrivit Agerpres.
(Cristina Zamfirescu)