Vărsare de maci!
Ia te uită, un lan de grâu pe bulevardul Magheru!
Nu îndrăznește nici o mașină să-i taie calea. Bucureștenii privesc mirați de pe margine, neștiind ce să creadă.
Ciocârlie să fie pasărea aia ce se dă ca într-un leagăn agățat de cer în propriul cântec?
Ciocârlie, da!
Copiii se uită cu jind. S-ar da și ei. Dar nu primesc încuviințarea părinților.
Singurul care se dă în cântecul ciocârliei sunt eu. Mi-au zis ai mei, chiar înainte de a pleca de pe lumea aceasta, că am voie.
Lanul de grâu ajunge în Piața Victoriei. Guvernul e foarte speriat. Oare cu ce aruncă spicele de grâu în geamuri? Nu sunt nici sticle incendiare, nici pietre.
Se înroșește asfaltul în câteva clipe.
Doamne, ce cumplită vărsare de sânge! țipă o femeie din mulțime.
Sunt petale de maci, doamnă, răspunde unul dintre pompierii aduși să curețe piața.
Lanul de grâu o ia în sus, pe Kiseleff. Trece prin fața clădirii Ambasadei Ruse. Te pomenești că este mâna lor!
Da’ de unde! Ideea s-a copt în mintea lui, cam odată cu primele spice.
Lanul de grâu își vede liniștit de drum. Ce mi-ar fi plăcut să treacă și pe strada mea! Să-i deschid poarta să intre în curte. Să-l întreb dacă nu vrea o cană cu apă. Să-l rog să se odihnească un pic pe canapeaua din sufragerie.
El își vede însă liniștit de drum. Tocmai a trecut pe sub Arcul de Triumf.
De ce pleci? îi strig în gând.
Ciocârlia pare să fie purtătoarea sa de cuvânt, deoarece o aud pe ea răspunzându-mi. De sus, din înaltul cerului. Nu prin vorbe, ci prin cântec:
A început secerișul! D-asta am venit, să vă aducem aminte! Acum e timpul să ne întoarcem acasă!