Vărsăturile în practica pediatrică

Vărsăturile reprezintă expulzii ale conţinutului gastric şi/sau intestinal, voluntare sau nu, ce sunt însoţite de contracţii musculare abdominale. Acestea constituie un simptom, şi nu o maladie, şi pot fi expresia unei tulburări, fie pasagere şi fără consecinţe, fie a unei maladii grave.

În cazul unor afecţiuni grave, vărsăturile pot determina tulburări metabolice importante, care pot pune viaţa în pericol dacă nu sunt corectate imediat şi cu profesionalism. Vărsătura este un act reflex, coordonat de un centru unic situat în bulb, comportând o serie de reacţii declanşate de iritaţia acestui centru. Vărsăturile pot fi precedate sau însoţite de greaţă. Prin greaţă se înţelege o anumită senzaţie subiectivă, asociată cu manifestări obiective: stare de rău, slăbiciune, vertij, greutate epigastrică, vâjâituri în ureche, transpiraţii reci, paloare, salivaţie abundentă, modificări ale pulsului şi respiraţiei. De asemenea, acestea au drept consecinţe tulburări hidroelectrolitice, care pot determina sau contribui la apariţia sindromului de deshidratare acută. La nou-născutul care varsă, la care aportul de lapte este redus apare hipoglicemia. Foarte rar vărsăturile pot produce rupturi ale mucoasei esofagiene. O altă consecinţă posibilă a vărsăturilor este pneumonia de aspiraţie, în special la prematuri şi nou-născuţi, în caz de tulburări ale conştienţei sau în poziţia culcată în timpul vărsăturii. Apariţia acestui simptom, în mod repetat, la un copil va trebui să alarmeze părinţii. Ei se vor prezenta la medic, cât mai repede posibil, deoarece doar el poate preciza natura apariţiei acestui simptom. În acest sens interesează vârsta, sexul şi antecedentele copilului, caracteristicile vărsăturii (tipul expulziei: în jet, violent sau lent; aspectul vărsăturii (alimentar, fecaloid, sanguinolent), orarul (post prandial: imediat sau tardiv; nocturn, matinal sau în cursul alimentaţiei), factorii declanşatori (schimbarea de poziţie, medicamente, alimente), data apariţiei şi evoluţia lor cu diferenţierea vărsăturilor acute, recente, ocazionale, de vărsăturile cronice, recidivante. Semne asociate vărsăturilor: - digestive: diaree, dureri abdominale, rectoragii; - electrodigestive: afecţiuni în sfera ORL, pulmonare, neurologice, urinare. Regimul alimentar Sunt importante regimul şi modul de alimentare a copilului, modul de preparare a alimentelor, cantitatea, metoda de reconstituire a preparatelor din lapte praf, vârsta la care au fost introduse alimentele (proteinele din lapte de vacă, glutenul), unele modificări dietetice care au ocazionat apariţia vărsăturilor. Prezenţa vărsăturilor cronice influenţează curba ponderală şi staturală. Curba ponderală poate fi staţionară, dar prăbuşirea acesteia impune cercetarea cu atenţie a unei cauze organice în declanşarea vărsăturilor. Vărsăturile cronice duc la deshidratare, iar aceasta poate fi extracelulară şi intracelulară. Semnele clinice în deshidratarea extracelulară sunt: pliu cutanat persistent, hipotonia globilor oculari, oligurie, semn de şoc, culoarea marmorată a tegumentelor, prelungirea timpului de recolorare, hipotensiune arterială, iar semnele clinice în deshidratarea intracelulară sunt: sete, tegumente uscate, febră, tulburări ale conştienţei, convulsii. Nu confundaţi vărsăturile cu regurgitaţiile Este foarte important să fie diferenţiate vărsăturile de regurgitaţii. Acestea sunt simple expulzii postprandiale fără efort şi nu se asociază cu greaţă sau contracţii forţate ale muşchilor abdominali. Regurgitaţiile se întâlnesc la sugarii sănătoşi, până la vârsta de 7-12 luni. Regurgitaţia poate avea unele cauze: - regurgitaţia fiziologică este prezentă în primele săptămâni de viaţă la nou-născut sau la sugarul sănătos. Se produce o dată sau de mai multe ori pe zi, la scurt timp după masă. Frecvenţa scade cu vârsta, astfel că între 7-12 luni regurgitaţiile încetează să mai apară; - regurgitaţiile prin tehnică eronată de alimentaţie, care apar ca urmare a poziţiei copilului, a vitezei de administrare şi a cantitatăţii de lapte primită, a formulei de lapte inadecvate caloric, mesele prea rare, mobilizarea intempestivă a sugarului după ce a mâncat, orificiile prea mici ale tetinei. Acestea pot să apară şi la sugarul alimentat natural când mameloanele sunt retractate, iar sugarul înghite o cantitate mare de aer; - regurgitaţiile patologice apar într-o serie de afecţiuni esofagiene ce pot fi diagnosticate şi tratate medical sau chirurgical. Greşelile de alimentaţie duc la mericism Mericismul sau rumegaţia este o formă rară, dar severă de rumegaţie cronică. Se caracterizează prin „întoarceri“ voluntare automate ale alimentelor în cavitatea bucală, urmată de redeglutiţie (înghiţire) şi de noi expulzii (rumegaţii). Copilul readuce alimentele în gură, uneori cu ajutorul degetelor pe care le introduce în faringe. Rumegaţia se produce la 20-30 de minute după masă şi debutează în a doua jumătate a primului an de viaţă. Originea rumegaţiei pare să fie psihogenă şi se asociază cu lipsa unor legături de afecţiune între mamă şi copil. Rumegaţia este precedată sau şi însoţită de mişcări de masticaţie şi „clefăirea“ cantităţii de alimente regurgitate. Terapia constă în special din stabilirea intensă a unei relaţii „calde“ între copil şi cei care îl îngrijesc.