Vecernie arhierească la Biserica „Înălţarea Domnului“ din Huşi

Un articol de: Constantin Ciofu - 18 Mai 2018

În după-amiaza zilei de miercuri, 16 mai 2018, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia la Biserica „Înălţarea Domnului" din municipiul Huşi. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţia Sa a remarcat aparenta contradicţie dintre starea de bucurie avută de apostoli în momentul Înălţării Domnului, şi despărţirea de El, fapt ce ar fi trebuit să genereze întristare: „Dacă noi avem sufletul deschis pentru a primi binecuvântarea lui Dumnezeu, dacă noi avem ochii aţintiţi spre Hristos, orice despărţire, de orice natură ar fi ea, şi orice lucru îl vom face cu foarte multă bucurie. Hristos trebuie să devină viaţa noastră", a subliniat ierarhul.