Vecernie arhierească la Biserica „Sfântul Ioan” din Huși
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 19 octombrie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba Vecerniei în Biserica „Sfântul Ioan”, din municipiul Huși. Cu acest prilej, Preasfinția Sa l-a instalat pe noul paroh al comunității.
Din soborul slujitorilor au făcut parte părinții consilieri de la Centrul eparhial Huși și părinții protopopi.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de părintele arhidiacon Cosmin Vlăduț Mironescu.
Numeroși credincioși, precum și autorități centrale, județene și locale au participat la acest moment de rugăciune și de comuniune.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor, pornind de la o chemare adresată de Sfântul Proroc Ioil, a vorbit despre întoarcerea dinspre păcat spre virtute, prin pocăință.
La finalul slujbei, într-un cadru festiv, Părintele Episcop Ignatie l-a instalat ca paroh al Parohiei „Sfântul Ioan” pe părintele Iulian Dumitru Ștefan, protopopul Protopopiatului Huși, oferindu-i Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și cheile bisericii.
În cuvântul său, ierarhul Hușilor a mulțumit fostului paroh, părintele Isidor Melinte, ieșit la pensie, și, în semn de prețuire, i-a acordat doamnei preotese Ana Melinte Distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” a Episcopiei Hușilor.
De asemenea, Preasfinția Sa l-a felicitat pe noul paroh, părintele protopop Iulian Dumitru Ștefan, evidențiind parcursul său pastoral și edilitar de până în prezent.