Vecernie misionară în Parohia Ilidia
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a vizitat sâmbătă, 13 noiembrie, Parohia Ilidia, din Protopopiatul Oraviţa, păstorită de părintele Boboc Adrian. Cu acest prilej, a săvârşit slujba Vecerniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica parohială cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh". Răspunsurile au fost date de corala preoţilor din Protopopiatul Oraviţa, dirijată de părintele Petru Boru. La momentul cuvenit, Preasfinţitul Lucian a rostit un cuvânt de învăţătură ziditor de suflet. "Am dorit mult să vin în mijlocul dumneavoastră şi am dorit ca această slujire să se întâmple în anul mântuirii 2010, şi iată că suntem împreună la ceas de seară la slujba Vecerniei, înainte ca să intrăm în Sfântul şi Marele Post al Naşterii Mântuitorului Hristos, în această seara binecuvântată, adunându-ne cu toţii aici în biserica închinată praznicului Pogorârii Sfântului din Ilidia ca să aducem slujbă şi jertfă de seară Preasfintei Treimi, Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh", a spus PS Lucian. La final, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a împărţit iconiţe tuturor credincioşilor prezenţi, după care a vizitat casa parohială şi a purtat discuţii cu credincioşii. (protos. Casian Ruşeţ)