Vecernie misionară la Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma

Data: 20 Ianuarie 2022

Marți, 18 ianuarie 2022, la ceas de seară, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit slujba Vecerniei, în limba italiană, la Basilica San Paolo Fuori le Mura din Roma, împreună cu preotul Gheorghe Militaru, vicar eparhial, responsabilul organizării acestui moment, și un sobor de 14 preoți din zona Lazio, Italia. Răspunsurile la strană au fost date de către Grupul psaltic „Sfântul Dionisie Exiguul” al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.

Evenimentul liturgic a devenit deja o tradiție, fiind desfășurat la invitația comunității monastice benedictine de pe lângă Basilica San Paolo Fuori le Mura. Din partea gaz­delor, la Vecernie a asistat Eminența Sa, Cardinalul James Michael Harvey, însoțit de călugării comunității.

La final, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania a vorbit despre importanța unității creștinilor, ca element esențial de care lumea în care trăim are mare nevoie pentru a câștiga stabilitate, încredere și repere autentice, se arată pe site-ul episcopia-italiei.it.