Vecernie misionară la Tulcea
La Biserica "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Tulcea va fi oficiată duminică, 8 august, slujba Vecerniei misionare, programată pentru luna august. În Episcopia Tulcii este programată o Vecernie misionară în fiecare lună, la finalul căreia sunt susţinute cateheze structurate pe diferite teme, precum cateheze de învăţătură ortodoxă, liturgice sau morale, la care participă câte opt preoţi din oraşul Tulcea. "La această slujbă participă PS Visarion, Episcopul Tulcii, preoţi din Tulcea, care sunt rânduiţi în patru cercuri. Părintele Vasile Spânoae, de la Parohia "Sfântul Ilie" din Tulcea, va vorbi despre viaţa viitoare referindu-se la ultimele articole din Crez", ne-a declarat părintele consilier Felix Lucian Neculai.