Vecernie ortodoxă în cadrul Săptămânii de Rugăciune

Data: 23 Ianuarie 2013

În a patra zi din Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, programul de rugăciune comună a avut loc la Catedrala mitropolitană ortodoxă din Sibiu, unde s-a oficiat Vecernia, s-a rostit o meditaţie pe tema din acest an şi s-au subliniat foloasele acestor întâlniri ale creştinilor de diferite confesiuni.   

Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a reprezentanţilor confesiunilor istorice din Sibiu. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“, condus de drd. Adrian Dobreanu. 
La sfârşitul Vecerniei, meditaţia a fost rostită de reprezentantul Bisericii Reformate, protopopul-vicar Varró Sándor, şi a avut ca temă creaţia lui Dumnezeu şi responsabilitatea noastră de a păstra această creaţie cât mai frumoasă şi intactă.
În cuvântul de final, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit tuturor reprezentanţilor şi credincioşilor din toate confesiunile pentru prezenţa în Catedrala ortodoxă din centrul oraşului şi a evidenţiat scopul acestei săptămâni de rugăciune comună, prin care credincioşii se apropie mai mult unul de altul pentru o slujire comună a semenilor. (Ştefan Mărculeţ)