Veniturile agricultorilor polonezi au crescut cu 70% în ultimii zece ani

Data: 09 Mai 2014

Cu ajutorul fondurilor europene, agricultura Poloniei s-a modernizat rapid, transformându-se la 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană într-un mare exportator de produse agricole. „Înainte, Polonia era un importator net de produse agricole. În prezent, suntem un mare exportator, cu vânzări de aproape de 20 de miliarde de euro şi un excedent de aproape şase miliarde“, explică ministrul polonez al agriculturii, Marek Sawicki, care a mai arătat că 76% din exporturile alimentare poloneze merg spre ţările UE. În plus, potrivit Eurostat, veniturile reale pe cap de lucrător în agricultură au crescut cu aproape 70% între 2005 şi 2013, comparativ cu media europeană de plus 29%, Polonia devenind şi o piaţă importantă pentru utilaje şi investiţii agricole. În pofida scăderii numărului de ferme şi de agricultori, populaţia este în creştere în zonele rurale. „Modul de gândire al agriculturilor s-a schimbat, asemenea întregii opinii publice. Până la începutul anilor 2000, agricultura era considerată o problemă de rezolvat. De atunci, a devenit o soluţie pentru alte probleme din Polonia, mai ales prin potenţialul de export, care generează noi locuri de muncă“, explică Marek Sawicki. În 10 ani, Polonia a dublat producţia de păsări, a crescut cu 30% producţia de lapte şi produse lactate, a devenit primul producător de ciuperci de Paris, devansând Olanda. Totodată, Polonia a devenit primul exportator de mere din lume, înaintea chinezilor, suprafaţa medie de exploatare în această ţară fiind în creştere, de la 7,5 hectare la peste 10,5 hectare. (Oana Nistor)