Verificări sanitare veterinare prin metoda „clientul misterios”

Data: 08 Iulie 2021

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face verificări, din luna iulie, la comercianţii care vând alimente de origine animală prin internet sau care au serviciu de livrare a acestor alimente.

Preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, a explicat, marți, într-o conferință de presă, că inspectorii sanitari veterinari vor face acțiuni de control prin metoda „clientul misterios”, adică vor comanda, cum face orice cumpărător, produse alimentare pe internet, pe care le vor verifica la livrare.

„În ultima perioadă, comenzile online sau comenzile telefonice au ajuns să fie într-un număr foarte crescut. Dat fiind acest număr foarte mare, am introdus tehnica de control oficial în domeniul alimentelor de origine animală, denumită „clientul misterios”, prin care inspectorii vor comanda online un produs, produsul respectiv va fi verificat, de la elementele de trasabilitate, de la etichetă până la conformitate şi vor fi verificate toate condiţiile generale de igienă şi de comercializare”, a precizat șeful autori­tății, potrivit Agerpres.

Preşedintele ANSVSA le-a transmis operatorilor economici care livrează mâncare sau alimente de origine animală să aibă grijă ca produsele să respecte standardele de calitate impuse de lege.

„Am elaborat în acest sens un ordin de serviciu, l-am transmis către toate direcţiile sanitare veterinare judeţene. (…) Le spun foarte clar (comercianților, n.r.) să nu îşi permită ca sub însemnul unui anonimat sau al unui telefon sau al unei comenzi online să comercializeze mâncare sau produse de origine animală care nu respectă condiţiile de igienă”, a adăugat Chioveanu. (C. Z.)