Vernisaj de pictură religioasă la Centrul eparhial din Râmnic

Un articol de: Pr. Constantin Olariu - 29 Septembrie 2017

Cu binecuvântarea IPS Pă­rinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Sala „Iosif Episcopul” a Casei „Sfântul Ierarh Calinic” din incinta Centrului eparhial, a avut loc luni, 26 sep­tembrie, vernisarea expoziției de icoane realizate în tabăra de la Mănăstirea Arnota, desfășurată în perioada 4-8 septembrie. În tabără au participat 15 elevi ai Școlii de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea, de la clasa externă care își desfășoară activitatea în centrul educațional al Parohiei Frâncești I. La eveniment au participat Gheorghe Dican - preșe­dintele Uniunii Artiștilor Plastici Vâlcea și vicepreședinte UAP România, reprezentanți ai autori­tăților, inspectori din cadrul ISJ Vâlcea pentru disciplinele religie, limba și literatura română, învă­țământ special și proiecte euro­pene și educaționale, Doina Ghi­țan, directorul Școlii Populare de Artă, Laura Stanca, directorul Școlii de Arte „Victor Giuleanu”, Laura Lăcraru, director-adjunct la Școala Gimnazială „Take Io­nescu”, Jana Zdreală, director VTV, părinți consilieri, reprezen­tanți media, profesori, elevi și părinți.

Manifestarea a debutat prin­tr-un recital de muzică susținut de elevi ai Liceului de Arte „Victor Giuleanu” din Râmnicu Vâlcea, după care părintele Cristian Bănuță, consilier la Sectorul în­vățământ și activități cu tineretul al eparhiei, a prezentat proiectul Arhiepiscopiei Râmnicului și al Școlii de Arte care a prilejuit organizarea taberei de pictură.

Cuvântul de binecuvântare al IPS Părinte Arhiepiscop Varsa­nufie a fost transmis de către pr. consilier Nicolae Moga, în care a vorbit despre descoperirea valorile creștine pe care copiii le deprind prin pictarea icoanei, dar și rolul învățăturii de credință în formarea tinerilor. Aprecieri în cadrul expoziției au fost făcute și de Doina Găvănescu, directorul Școlii de Arte, care a evidențiat eforturile copiilor îndrumați de către profesorii Dan Diaconu și Corina Bunea, Romeo Popescu, inspector la disciplina religie în cadrul ISJ Vâlcea, și Gheorghe Dican, președintele UAP Vâlcea, care a mulțumit Înaltpreasfin­țitului Părinte Varsanufie pentru sprijinul acordat instituțiilor de cultură din Râmnic în proiectele desfășurate în această perioadă. Expoziția poate fi vizitată la Casa „Iosif Episcopul” din cadrul Centrului eparhial din Râmnic.