Vernisaj în tabăra de arte religioase de la Agrieş
Căminul Cultural din Agrieş a găzduit duminică, 27 februarie, vernisajul lucrărilor realizate de participanţii la tabăra de arte religioase. Tabăra a început luni, 21 februarie, cu organizarea atelierului în care, pe parcursul săptămânii, cei peste 20 de artişti plastici din Sibiu, şi nu numai, au realizat 14 picturi reprezentând religia văzută prin fiecare om. Prezent la vernisaj, preotul paroh din Agrieş Timoftei Găurean a subliniat importanţa icoanelor în viaţa creştinilor: "Încă din Vechiul Testament, icoana era o apropiere de Dumnezeu. Hristos ni se arată prin icoană, icoana e o fereastră deschisă către Dumnezeu. Vă asigur că icoana va rămâne veşnic şi pentru noi o fereastră către Ceruri. Icoana,
pentru noi, echivalează cu Sfintele Moaşte, dacă ne gândim pentru o clipă la acele minuni care se petrec în fiecare an la Mănăstirea Nicula, unde mii de credincioşi îşi află mângâierea pentru credinţa lor în Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Sfânta Mănăstire Nicula", conform Radio Renaşterea. În cadrul taberei de arte religioase de la Agrieş, au avut loc în cursul săptămânii şi seri de cenaclu, cu discuţii pe diverse teme religioase, strâns legate de cultul icoanelor. Cunoscut ca un sculptor priceput în această parte a Transilvaniei, preotul Timoftei Găurean a descris rolul crucii şi al icoanelor pentru ortodoxie. Tabăra de arte religioase a fost organizată de Asociaţia "Perpetuum Artis Agrieşel", în colaborare cu Căminul Cultural Târlişua şi cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. (Cosmina Nicoară)