Vernisaj prepascal la Reşiţa
Luni, 2 aprilie, s-a desfăşurat la Muzeul Banatului Montan din Reşiţa a V-a ediţie a proiectului "Vino, Doamne, printre noi". Expoziţia cuprinde lucrări cu mesaje pascale, respectiv desene, ouă încondeiate, artă decorativă, toate realizate de elevi din ciclul gimnazial, primar şi preşcolar. Alături de muzeul reşiţean, parteneri au fost Protopopiatul Reşiţa şi Şcoala cu clasele I - VIII Nr. 7 din Reşiţa, precum şi alte unităţi şcolare din municipiu sau judeţ, care şi-au expus lucrările în cadrul acestei expoziţii.
"Această manifestare face cinste nu doar organizatorilor, ci şi tuturor micilor artişti. Vedem adunaţi aici atâţia elevi sau persoane curioase, dornice să vadă, să admire sau să cumpere ceea ce le este la îndemână în această perioadă a anului, în special ouă încondeiate. Lucrările de faţă sunt dovada faptului că aici, în Banatul de Munte, nu ne-am uitat rădăcinile, iar obiceiurile şi meşteşugurile vechi arată lumii întregi cine suntem şi ce lăsăm mai departe generaţiilor ce vin după noi", a declarat pr. Damaschin Tătaru, reprezentant al protopopiatului, împreună cu pr. Emil Varga şi pr. Sorin-Valentin Popovici. A fost prezentă şi marea creatoare bănăţeană în arta încondeierii ouălor, Ana Bursuc din Tirol. Modelele expuse au încântat prin colorit, armonia compoziţiei şi mai ales prin fidelitatea motivelor reproduse pe ouă. Colecţia de ouă realizată de Ana Bursuc, cu ceară în relief sau grafică de alb-negru sau alte tehnici pe care le foloseşte, a fost premiat la diverse târguri de profil atât din ţară, cât şi din străinătate. La final, Melania Zancu, coordonator din partea muzeului reşiţean, a răsplătit cu premii şi diplome micii artişti şi participanţii cu lucrări în realizarea acestui vernisaj.