Vernisajul expoziției de fotografie „Icoană și frescă”

Un articol de: Ziarul Lumina - 01 Feb 2018

În Sala „Bapisteriu” a Muzeului Mitropolitan din Iași, va avea loc astăzi, 1 februarie 2018, de la ora 15:00, vernisajul expoziției „Icoană și frescă”, semnată de pictorul Marius‑Ciprian Ghinescu din Iași. În cadrul evenimentului, vor lua cuvântul arhimandritul Nichifor Horia, exarhul administrativ al mănăstirilor din Eparhia Iașilor, și părintele profesor doctor Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Expoziția poate fi vizitată zilnic între orele 8:00 -16:00, până pe 15 februarie 2018. Marius‑Ciprian Ghinescu s‑a născut în Bacău, pe 7 iunie 1983. În anul 2002, a absolvit Liceul de Artă „George Apostu” din Bacău, Secția Pictură murală, după care a urmat cursurile Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, Secția Pictură bisericească. A absolvit facultatea în 2006 și un master în restaurare la aceeași facultate în 2008. Este unul dintre primii membri ai echipei de pictură bisericească a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei din cadrul Centrului „Resurrectio”, unde are deja o activitate de zece ani. Din anul 2014, este pictor autorizat de către Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române.