Vernisajul expoziției „Lacrimile cerului” la Timișoara
În această săptămână, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a avut loc vernisajul expoziției de icoane intitulată „Lacrimile cerului, Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei”. Icoanele expuse fac parte din patrimoniul Protopopiatului Ortodox Bistrița și sunt icoane datate din primele decenii ale secolului al XVII-lea în stilul picturii postbizantine. La vernisaj a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, alături de clerici de la Centrul eparhial, profesori și studenți ai Facultății de Teologie din Timișoara, precum și numeroși iubitori de artă sacră.
Curatorii expoziției au fost Alexandru Chituță de la Muzeul Brukental din Sibiu, Corneliu Gaiu, directorul Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud, Marius Matei, muzeograf la Muzeul Satului Bănățean. Proiectul expozițional, alcătuit din icoane pe lemn și sticlă, a fost inițiat la Alba Iulia în anul 2011, prezentat apoi la Sibiu, Cluj și Bistrița în 2012. La eveniment, Părintele Mitropolit Ioan a adresat un cuvânt de suflet celor prezenți, prin care a evidențiat rolul icoanei în viața duhovnicească. „Cât de mare trebuie să fie bucuria sufletului nostru când se întoarce de la biserică sărutat de Maica Domnului! Putem vedea astfel că icoanele sunt cele care ne sărută pe noi; iar aceste icoane au mângâiat o mulțime de sfinți transilvăneni”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Preocuparea de a cunoaște arta icoanelor este astăzi în atenția tuturor, pentru că iubitorul de frumos dorește să cunoască icoana, care emoționează prin sinceritate, sfințenie și cromatică. Zugravii au apropiat icoana de sufletul credincioșilor țărani, neștiutori de carte, pentru care aceasta a fost Evanghelia exprimată în linie și culori. Alexandru Chituță a făcut o incursiune în istoria sacră a artei transilvane, evidențiind patrimoniul artistic și spiritual al acesteia. Luările de cuvânt au fost completate de frumoase pricesne și doine din Ardeal interpretate de artista Oana Bozga Pintea din Bistrița-Năsăud. „Cine vizitează bisericile satelor ardelene și chiar casele particulare va remarca întotdeauna prezența unor icoane deosebite prin culorile vii și reflexe de lumini în care se prezintă. Chipul Maicii Domnului din icoanele transilvane exprimă gingășie și prospețime cum nu se poate vedea în arta cultă. Reprezentând-o pe Maica Domnului, iconarul și-a pus ceva din sufletul lui în sclipirea cristalină a ciobului de sticlă”, a precizat Alexandru Constantin Chituță, curatorul expoziției.
Expoziția „Lacrimile cerului, Fecioarele înlăcrimate ale Transilvaniei” vernisată la Timișoara este rodul fructuoasei colaborări între Asociația culturală „Pictor Octavian Smigelschi” și Muzeul Satului Bănățean, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud și Consiliul Județean Timiș.