Veșmânt de har pentru biserica din Satu Nou, Vaslui

Data: 24 Octombrie 2023

Duminică, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat slujba de sfințire a bisericii din localitatea Satu Nou, filie a Parohiei Solești, Protopopiatul Vaslui. Cu acest prilej, sfântul lăcaș, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, l-a primit ca ocrotitor și pe Sfântul Mucenic Lucian Preotul, informează Biroul de presă al Eparhiei Hușilor.

După slujba de sfințire, a fost oficiată Sfânta Liturghie la un Altar amenajat în curtea lăcașului de cult.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Adrian Chirvasă, părintele paroh Lucian Veleșcu, alături de preoți din parohiile învecinate.

Răspunsurile la strană au fost date de Corul „Prapa Doamna”, al Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Iași.

Numeroși credincioși au participat la aceste momente de rugăciune, bucurându-se de târnosirea noii biserici, situată foarte aproape de șoseaua ce leagă Vasluiul de Iași.

În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre trei aspecte ale răutății, prin care diavolul se impune în viața omului.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Lucian Veleșcu, în semn de apreciere pentru activitatea pastorală și edilitară de până în prezent. De asemenea, a oferit distincții de vrednicie credincioșilor care au sprijinit ridicarea noului lăcaș de cult.