Veșmânt de har pentru biserica parohiei gorjene Costeni

Un articol de: Diac. Vasile Robert Nechifor - 02 Septembrie 2024

În Duminica a 10-a după Rusalii, 1 septembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a poposit în mijlocul credincioşilor Parohiei Costeni din judeţul Gorj, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis părintele Teodor Marcu.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre rolul Bisericii în viața creștinului, tâlcuind şi textul evanghelic duminical, al vindecării lunaticului: „Domnul Și-a arătat puterea Sa dumnezeiască și a vindecat pe cel bolnav. De la strămoșii noștri, diavolul a slăbit voința, puterea și credința noastră. Noi ne naștem cu aceste slăbiciuni sufletești și trupești. Deși ne dorim să facem fapta bună, săvârșim fapta cea rea. Nu suntem statornici la rugăciune. Deși stăm în genunchi, mintea ne zboară. Vine satana și ne aduce tot felul de gânduri, de păcate și de lucruri necurate. În Biserică primești bucuria lui Dumnezeu, primești liniștea sufletească, primești înțelepciune și putere dumnezeiască. Atunci când te întorci acasă, te întorci altul pentru că Dumnezeu este Acela Care sfințește viața noastră. Trebuie să fim foarte atenți cu copiii noștri, să nu ne mâniem asupra lor și să nu îi dăm răului. Să țineți minte să nu vă scape vorba necurată și să vă dați copiii răului”, a spus Mitropolitul Olteniei.

La final, ierarhul i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la înfrumusețarea sfântului lăcaş și i-a îndemnat pe cei prezenți să participe la sfintele slujbe și să lucreze la mântuirea sufletului. De asemenea, pentru activitatea pasto­ral-adminis­trativă, părintele paroh Ion Alin Gărăcel a primit rangul onorific de iconom stavrofor, iar părintele Gheorghe Constantin Gomoi, Narcis Petre Remetea, primarul comunei Costeni, Ion Eugen Butoarcă, pictorul Gheorghe Țivrea, Iulian Eftenie și Nicolae David Cârcel au primit gramate de mulțumire.