Veşmânt de pictură înnoit la biserica parohiei vrâncene Rugineşti I
Duminică, 7 decembrie, a fost o zi de sărbătoare specială pentru credincioşii parohiei vrâncene Rugineşti I. Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit pictura Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ şi a binecuvântat lucrările executate la exterior. În continuare, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie. Răspunsurile la strană au fost date de grupul psaltic misionar al eparhiei. „În astfel de momente de sărbătoare se cuvine să vă îndreptaţi gândul de recunoştinţă şi spre cei care ne-au transmis nouă credinţa ortodoxă şi spre cei care s-au ostenit şi au zidit locaşuri de cult cum este şi această măreaţă biserică, la care şi dumneavoastră aţi contribuit. Ori de câte ori se săvârşeşte Sfânta Liturghie, în partea dinspre miazănoapte a Altarului, la proscomidiar, care simbolizează peştera din Betleem, acolo sunt pomeniţi fericiţii ctitori şi donatorii pentru care se scot miride sau părticele, dar şi cei vii care vin şi însufleţesc locaşul, împreună cu familiile lor“, a spus Înaltpreasfinţia Sa. Un grup de elevi de la Şcoala Gimnazială din Rugineşti, îmbrăcaţi în costume populare specificei zonei Vrancea, a susţinut, la momentul Chinonicului, un scurt program de colinde tradiţionale. Locaşul de cult sfinţit duminică a fost ridicat în perioada 2000-2005, pe vechea fundaţie turnată în anul 1933. Pictura bisericii a fost realizată între anii 2010 şi 2012, prin strădania preotului paroh şi cu sprijinul enoriaşilor. (Dragoş Olteanu)