Veșmânt nou de har pentru biserica din Boușori, Vaslui

Data: 27 Septembrie 2023

Duminică, 24 septembrie 2023, Preasfin­țitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii noi din localitatea Boușori, Protopopiatul Vaslui, informează Biroul de presă al eparhiei. Biserica, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a primit, cu ocazia slujbei de sfințire, ca ocrotitor și pe Sfântul Siluan Athonitul, sărbătorit de Biserică în data de 24 septembrie.

Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele secretar eparhial Alexandru Bahnar, părintele protopop Adrian Chirvasă și părintele paroh Constantin Dorobăț, secretarul Protopopiatului Vaslui.

După slujba de sfințire, a urmat Sfânta Liturghie baptismală, ierarhul Hușilor botezând, în cadrul slujbei, pe prunca Miriam, cel de-al patrulea copil al familiei părintelui Constantin și a doamnei Diana Dorobăț.

Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de diaconul Vlad Mironescu.

În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a creionat profilul spiritual al Sfântului Siluan Athonitul, desprinzând din viața acestuia învățătura și atitudinea sa în privința dobândirii păcii și echilibrului lăuntric. 

La finalul slujbei, în semn de apreciere pentru activitatea edilitară și pastorală de până în prezent, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele Constantin Dorobăț. De asemenea, ierarhul Hușilor a oferit distincții de vrednicie celor care au sprijinit ridicarea sfântului lăcaș din Parohia Boușori.