Veșmânt nou de har pentru biserica din Mândrești-Ungureni
Zi deosebită pentru enoriașii Parohiei Mândrești-Ungureni din județul Botoșani. Sâmbătă, 17 august, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii localității, lăcaș pus sub binecuvântarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Părintele Mitropolit Teofan a oficiat, de la primele ore ale dimineții, slujba de târnosire a bisericii Parohiei Mândrești-Ungureni din județul Botoșani.
Lăcașul de cult, pus sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, a fost binecuvântat prin stropirea cu apă sfinţită şi prin ungerea zidurilor cu Sfântul şi Marele Mir, iar Sfânta Masă a fost pecetluită și împodobită cu veșminte, conform rânduielilor. După slujba de sfințire, cei prezenți au primit binecuvântarea de a se închina în Sfântul Altar.
Totodată, credincioșii s-au rugat la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită în aer liber, la un Altar special amenajat în curtea lăcașului de cult.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit despre puterea care vine de la Dumnezeu: „Puterea nu vine din voința noastră. Puterea vine de la Dumnezeu. Și ca puterea lui Dumnezeu să vină deasupra noastră, se cuvine să deschidem cât mai des Sfintele Scripturi, să prindem putere din puterea lor, să avem și noi câteva clipe de rugăciune în fiecare zi, să primim putere din puterea rugăciunii și, mai ales, să venim duminica și în fiecare sărbătoare la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Cu binecuvântarea preotului, cu spovedanie, să ne împărtășim cu sfintele taine, pentru că, iubiți credincioși, suntem slabi. Dacă Dumnezeu nu ne dă puterea Lui, nici mâine dimineață nu ne mai sculăm din pat. Dacă el nu ne ocrotește, suntem așa de firavi, așa de plăpânzi, ca o frunză clătinată de vânt. Și se cuvine să alergăm la Dumnezeu, izvorul puterii. Și alergăm, în mod special, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, rugându-L pe Dumnezeu să ne dăruiască puterea dragostei cu care să-L întâmpinăm pe El și să-i întâmpinăm și pe cei de lângă noi sau de departe de noi. Amin”.
Spre finalul slujbei, pentru jertfa și strădania de care a dat dovadă, pr. protopop Constantin Macuc, fost paroh al acestei comunități, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan cea mai înaltă distincție a mitropoliei, „Crucea Moldavă”. Totodată, pr. Mihai Axinte, care a păstorit această comunitate până în anul 2022, a primit hirotesia întru iconom stavrofor, iar actualul preot paroh, pr. Cristian Cripner, hirotesia întru iconom. De asemenea, susținătorii parohiei au primit din partea ierarhului distincții de vrednicie.