Veșmântul sfințeniei pentru o biserică ialomițeană închinată Sfântului Gheorghe

Data: 14 Septembrie 2021

În Duminica dinaintea Înăl­țării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Progresu, Protopopiatul Fetești, județul Ialomița.

Din soborul de slujitori au făcut parte părintele arhimandrit Rafail Mâț, vicar eparhial, părinți consilieri de la Centrul eparhial, părintele Marian Pătărlăgeanu, protopop de Fetești, precum și alți preoţi şi diaconi. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul a sfințit lucrările exterioare și veșmântul pictural al sfântului lăcaș, moment ce a însemnat o încununare a eforturilor depuse de părintele paroh și de autoritățile locale, se arată pe site-ul eparhiei sf-esc.ro.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi și absolvenți ai Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de preotul Cătălin Stanciu.

În cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu l-a hirotonit întru diacon pe teologul Neagu ­Cristian Marian.

Cu această ocazie, ierarhul a acordat distincții preoților care s-au implicat jertfelnic în lucrările realizate la parohia misionară Progresu în ultimii 10 ani.

La final, chiriarhul a dăruit parohiei două sfinte cruci de binecuvântare cu suport pentru Sfânta Masă.

După Sfânta Liturghie, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a vizitat și biserica parohială din Găița.