Veşti bune: Schimbarea la faţă a oraşului

Iată, sunt vreo trei ani de când tot scriu despre creşterea atractivităţii oraşului (şi) prin schimbarea obrazului acestuia, operaţiune prin care înţeleg nu doar refacerea clădirilor din patrimoniul istoric şi arhitectural, ci şi găsirea unei soluţii pentru transferarea în zona acceptabilului urbanistic a sinistrelor blocuri moştenite de la comunism, mai ales a celor din zona centrală a oraşului. Soluţia, de altfel, e simplă şi nici măcar n-am inventat-o eu, ci am văzut-o imediat după unificarea Germaniei aplicată cu succes în fostul Berlin de est, pe la jumătatea deceniului trecut în Moscova primarului Lujkov, iar de-a lungul vremii într-o mulţime de alte oraşe, precum Budapesta, Varşovia - mă refer la cartierele proletare Praga 1 şi 2 - sau cartierul muncitoresc Nowa Huta din marginea Cracoviei. În Berlin, date fiind resursele sosite din Vest, lucrurile au mers repede, dar la fel de repede au mers şi în celelalte ţări, mai sărace în resurse, dar care au înţeles că dezvoltarea turismului însuşi se poate transforma într-o excelentă cale de acumulare de resurse.

De altfel, sectorul privat a înţeles înaintea administraţiilor necesitatea noului look pe care trebuie să-l dea patrimoniului construit pentru a-i mări atractivitatea. În Piaţa Unirii, patronul de la hotelurile „Traian“ şi „Astoria“ a refăcut faţadele, iar cel de la complexul de restauraţie „Select“ e pe cale să încheie refacerea acestuia după planurile originale ale clădirii. Sigur, veţi spune că acestea sunt clădiri din patrimoniul arhitectural-urbanistic şi era normal, ba chiar obligatoriu să se întâmple aşa! Voi veni atunci cu exemplul hotelului „Unirea“. Sigur, după refacerea exterioară, clădirea n-a devenit vreo capodoperă arhitecturală - nici nu era posibil, exponentă a prostului gust masiv al vârfului de dezvoltare comunist, interesat de dimensiuni, nu de proporţii, cum se întâmplă să fie! -, dar trebuie să recunoaştem că actuala combinaţie de culori pastelate o face mult mai primitoare, mai puţin stridentă în context, mai acceptabilă. Acelaşi lucru trebuie să se întâmple cu odioasele blocuri din zonă. De bună seamă, într-o ţară şi un oraş mai bogate, acestea ar fi fost pur şi simplu demolate, în fond stau acolo de vreo 45 de ani şi vor fi fost recuperate investiţiile. Din păcate, suntem încă prea săraci, iar la spaţiul de locuit suntem încă deficitari pentru a ne putea permite o asemenea soluţie. Prin urmare, măcar pentru o bucată de timp, dacă nu le putem demola, va trebui să le „sulemenim“! Din acest motiv, salut intenţia Consiliului Local de a adopta o decizie privind refacerea exterioară a blocurilor, începând cu cele din centrul oraşului. La Cluj, o asemenea soluţie se aplică de câţiva ani şi oraşul a început să arate mult mai bine. Dacă această măsură contribuie şi la reabilitarea termică a clădirilor, cu atât mai bine! Locatarii din zonele de blocuri vor locui nu doar în clădiri mai plăcute ochiului, ci şi mai confortabile. La asta se adaugă şi economia de energie şi combustibili, cu consecinţe nu doar economice, ci şi ecologice. Sigur, în momentul de faţă, locatarii sunt proprietarii clădirilor respective, dar în acelaşi timp cei mai mulţi dintre ei nu sunt atât de bogaţi încât să-şi permită investiţia în reabilitare. Dacă ar fi fost, n-ar fi rămas în apartamentele de bloc, chiar dacă acestea sunt situate în plin centrul oraşului! De aceea, adoptarea unei soluţii care prevede investiţia iniţială a Primăriei şi recuperarea acesteia, în rate, într-un interval rezonabil de timp, mi se pare esenţială pentru succesul proiectului. Aşa s-a procedat la Cluj, iar locatarii au fost cum nu se poate mai receptivi. În fond, fiecare dintre noi doreşte să locuiască mai confortabil, într-o construcţie care nu „sparie gândul“, nici ochii. Da, cred că e una dintre ideile bune, de ansamblu, ale Primăriei şi Consiliului Local de la Revoluţie încoace şi aş dori să ajungă la bun sfârşit. Chiar dacă locuiesc în cartierele proletare, unde aplicarea unei soluţii similare va mai aştepta, nici mie nu-mi este indiferent cum arată centrul oraşului, mai ales când ajung cu vreun oaspete străin pe acolo. Singura undă de scepticism provine din capacitatea administraţiei de implementare a unei asemenea soluţii. Când văd că se fac acuşi patru ani de când au început lucrările de refacare a paviamentului şi de mobilare urbană din Piaţa Unirii, mă întreb dacă operaţiunea de schimbare la faţă a blocurilor se poate încheia înainte de auto-demolarea acestora!