Vestigii romane remarcabile scoase la iveală în Alba
Vestigiile antice şi medievale descoperite la Alba Iulia, în timpul lucrărilor de restaurare a clădirii istorice care a găzduit primul spital militar din România şi care va deveni sediul Museikon, vor fi conservate în proporţie de 90%. Museikon se va deschide la toamnă şi va adăposti colecţiile de artă sacră ale Muzeului Naţional al Unirii şi Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.
„ Am decis să conservăm cât mai multe vestigii, atât antice, cât şi medievale. Sunt spectaculoase, mai ales pentru ochiul vizitatorului. Museikon nu va fi doar un muzeu de icoane şi de carte de patrimoniu, va fi o combinaţie şi cu partea de arheologie, ceea ce este un plus pentru orice muzeu nou creat. (...) În jur de 90% din ceea ce am dezvelit va fi conservat”, a afirmat, într-o conferinţă de presă, arheologul Radu Ota, coordonatorul lucrărilor de cercetare. Acesta a menţionat că rezultatele cercetării arheologice, demarate în februarie, sunt „remarcabile”, fiind scoase la lumină vestigii capabile să rescrie o importantă filă din istoria Transilvaniei, aceea a stăpânirii romane în Dacia, relatează Agerpres. Astfel, arheologii au identificat, la 6,4 metri adâncime, primul şanţ de apărare de la primul castru roman de pământ, anterior celui de piatră, de pe timpul împăratului Traian. După ce cercetătorii au înlăturat „o cămăşuială de cărămidă”, pusă de austrieci, care au edificat aici, în secolul al XVIII-lea, un spital militar, a fost descoperit, ca element de construcţie integrat în actuala clădire, un zid roman, înalt de 3,8 metri şi lung de aproape 15 metri, din timpul împăratului Hadrian. „Am identificat zidul castrului de piatră şi o canalizare romană, datată din prima jumătate a secolului al II-lea, din primul nivel al castrului, ce va fi conservată în trei încăperi de la subsol. Pe fundul canalizării este şi o cărămidă ştampilată cu numele Legio XI II Gemina”, a menţionat Radu Ota. Cercetarea arheologică a scos la iveală şi un cuptor din piatră, precum şi o oală-borcan lucrată la roata rapidă, cu decoruri şi ştampilă de meşter, ambele databile la mijlocul secolului al X-lea. Vasul era cu ofrandă de ou, păstrată intact, probabil din inventarul unui mormânt. Deasupra unor vestigii, care vor fi păstrate sub sticlă, va fi amenajată o cafetărie, a spus Ota. Descoperirile arheologice vor fi valorificate şi introduse în circuitul expoziţional, devenind o a doua ofertă culturală a viitorului complex muzeal Museikon, amenajat într-o clădire istorică, din secolul XVIII, aflată în apropierea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. Mai exact, este vorba despre clădirea fostului spital militar. Inaugurarea complexului muzeal este programată pentru data de 25 noiembrie, a precizat muzeograful Ana Dumitran. „Sunt convins că proiectul va fi finalizat la timp”, a declarat, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Alba, Ion Dumitrel. Museikon va adăposti actualele colecţii de artă sacră ale Muzeului Naţional al Unirii şi Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, respectiv 5.624 de piese, printre care şi trei icoane, din 1539, aparţinând categoriei Tezaur. Colecţia conţine, cu predilecţie, icoane din secolele XVIII-XIX. De asemenea, va găzdui obiecte de patrimoniu de mare valoare, cum ar fi singurele file existente pe teritoriul României din cea mai veche carte în limba română păstrată, "Evangheliarul" tipărit la Sibiu, în 1551. Întreaga colecţie va putea fi accesată prin intermediul siteurilor www.museikon.ro şi www.europeana.eu. Anual, vor fi organizate aici şcoli de vară pentru studenţi, muzeografi şi restauratori.